395
0
Dosarul Braguța: Avocații Promo-LEX solicită înăsprirea pedepsei
395
0

La 19 iulie 2019, Judecătoria municipiului Chișinău a pronunțat dispozitivul sentinței în legătură cu faptele de tortură, tratament inuman și degradant și vătămări corporale medii comise în privința lui Andrei Brăguță.

Asociația Promo-LEX și familia lui Andrei Brăguță consideră că învinuirea a probat existența faptelor de tortură comise în privința sa, transmite Știri.md

Avocații Promo-LEX vor ataca sentința cu apel, după pronunțarea sentinței motivate și studierea argumentelor puse la baza acesteia. A

vocații familiei vor solicita aplicarea unor pedepsei mai dure în privința colaboratorilor poliției care au admis fapte de tratament inuman și degradant, inclusiv constatarea aplicării torturii în privința lui Andrei Brăguță. De asemenea, va fi solicitată aplicarea unei pedepse mai dure în privința codeținuților dlui Brăguță.

Cu toate acestea, Asociația Promo-LEX apreciază eforturile depuse de către procuror, instanța de judecată și apărători în acest caz complicat. 

După cum a fost menționat, încă la începutul examinării cauzei penale, cazul lui Andrei Brăguță este unul complex care evidențiază probleme de sistem legate de: reținerea persoanei, comportamentul și gestionarea cazurilor cu implicarea persoanelor cu dizabilități, aplicarea abuzivă a măsurii preventive și de arest, tortura și tratamentul inuman și degradant în detenție, calitatea asistenței medicale, ineficiența mecanismului de raportare a faptelor de tortură, calitatea slabă a asistenței juridice prestate de unii avocați. 

Prin acțiunile tuturor participanților în proces, aceste probleme au fost reconfirmate. Este vital ca problemele constate în acest caz să fie soluționate în mod prioritar.

Știri.md reamintește că vinovații în decesul lui Andrei Braguța au fost condamnați la 4 și 5 ani de pușcărie.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter