main logo
2572

Dosarul blanchetelor pentru pașapoarte: Cinci persoane au fost reținute

Circa 50 de percheziții se efectuează la ora actuală la Agenția Servicii Publice.

Dosarul blanchetelor pentru pașapoarte: Cinci persoane au fost reținute

Informația a fost confirmată pentru Știri.md de către purtătorul de cuvânt din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Cherpec.

„Procurorii Anticorupție efectuează percheziții în comun cu ofițerii SPIA al MAI, CNA și SIS. Mai exact, la moment se desfășoară în jur de 50 de percheziții în cadrul unui dosar penal cu privire la procurarea blanchetelor pentru pașapoarte. Dosarul pornit în baza articolului 327 «abuzul de putere sau abuzul de serviciu»”, a declarat Cherpec.

Reamintim că Procuratura a pornit o urmărire penală după sesizarea premierului Natalia Gavrilița privind acțiunile pretins ilegale ale factorilor de decizie ai Î.S. CRIS Registru și Agenției Servicii Publice.

Sursele Deschide.md susțin că în urma perchezițiilor au fost reținute cinci persoane, printre care vicepreședintele Partidului Democrat, ex-directorul ASP, Sergiu Railean. De precizat că Railean figurează într-un alt dosar privind depășirea atribuțiilor de serviciu. El este bănuit de faptul că, în perioada când a condus Agenția, ar fi facilitat emiterea actelor de identitate – buletine de identitate și pașapoarte – pe numele mai multor persoane din anturajul cetățeanului Plahotniuc Vladimir, cu încălcarea vădită a procedurilor stabilite, inclusiv în lipsa solicitanților acestor acte.

Este de menționat că în dosar este vizat și fostul șef al ASP, Vladislav Zara.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării