main logo
1700

Dosarul ASEM. Rectorul: Profesorii reținuți pentru mită nu vor fi demiși

Profesorii de la Academia de Studii Economice, care acum trei zile au fost reţinuţi pentru luare de mită, nu vor fi demiși până la decizia finală a instanţei.

Dosarul ASEM. Rectorul: Profesorii reținuți pentru mită nu vor fi demiși

O spune rectorul universităţii, Grigore Belostecinic. El a oferit un interviu, în premieră, după izbucnirea scandalului. 

"Dacă cadrul juridic ne va permite să concediem forţat aceste persoane, le vom concedia, doar dacă va fi demonstrată vinovăţia acestora. Nouă ne-a fost adus un prejudiciu de reputaţie care nu-mi imaginez cum poate fi restabilit înapoi", a menţionat rectorul Academia de Studii Economice.

Grigore Belostecinic îi apără pe cei şase angajaţi ai ASEM, printre care trei lectori. El spune că schema de corupţie a fost dezvoltată de intermediari. 

"Din aceste şase persoane este secretara unei catedre. Care sunt posibilităţile de implicare a acestei doamne, care face lucrul pur tehnic de secretară? Această reţea a fost dezvoltată în afara ASEM-ului de persoane care nu au absolut nimic comun cu ASEM-ul. Cunosc că unul dintre ei este un copil orfan. Am dat indicaţie, un an în urmă, să nu mai fie admis nimeni în spaţiile instituţiei noastre", a declarat Grigore Belostecinic.

Publika.md aminteşte că nouă persoane, printre care şase angajaţi ai Academiei de Studii Economice, au fost reţinuţi de procurorii pentru luare de mită de la studenţi în valoare de până la 500 de euro. Pe marginea acestui caz au fost pornite mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă și trafic de influență. În urma percheziţiilor, acasă la bănuiţi au fost găsiţi peste două milioane de lei. Cazul a ajuns şi în atenţia premierului, Pavel Filip, care a spus că prin asemenea acţiuni se distruge viitorul Moldovei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării