main logo
14772

Dosarul ASEM: Momentul în care CNA bate la ușă, iar bănuitul ascunde banii

În imaginile video ataşate, vedeţi o secvenţă din cadrul unei percheziţii (momentul în care ofiţerii CNA bat la uşă).

Dosarul ASEM: CNA bate la ușă, iar bănuitul ascunde banii

Bănuitul a efectuat o tentativă de a scăpa de unele obiecte (o cutie şi o geantă), transmiţându-le peste balcon, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

După obţinerea autorizării, ofiţerii CNA şi procurorii au percheziţionat apartamentul vecin, de unde au ridicat obiectele transmise, în care s-au dovedit a fi o sumă impunătoare de bani.

Vom aminti că afacerea unei rețele de corupție, formate din persoane publice din cadrul ASEM și mai mulți intermediari, deconspirată de CNA și procurorii anticorupție

Examene de promovare contra-cost, teze anuale și de licență, dar și note pentru practica de producție – toate acestea constituiau afacerea unei rețele organizate, formate din zeci de persoane, între care lectori ai Academiei de Studii Economice din Moldova și mai mulți intermediari din afara instituției de învățământ. Schema a fost deconspirata de CNA și procurorii anticorupție în urma unor informații, obținute din interiorul instituției vizate, dar şi din alte surse.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării