Dosarul 7 aprilie 2009: Foarte puțini au fost pedepsiți pentru abuzurile comise

Totul a început în seara zilei de 6 aprilie 2009, când mii de oameni s-au adunat în centrul Chișinăului, nemulțumiți de rezultatele scrutinului parlamentar, pe care le considerau fraudate. Mesajele de mobilizare s-au răspândit rapid pe rețelele sociale, iar pentru ziua următoare a fost anunțat un nou protest de amploare, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

În dimineața de 7 aprilie, mii de persoane au revenit în Piața Marii Adunări Naționale, cerând renumărarea voturilor și organizarea unor alegeri repetate. În doar câteva ore, numărul protestatarilor a crescut la zeci de mii, iar centrul Capitalei a fost blocat.

Potrivit relatării prezentate de TVR Moldova, manifestația a fost inițial pașnică, însă spre amiază tensiunile au escaladat. Au izbucnit îmbrânceli între protestatari și forțele de ordine, iar ulterior au fost aruncate pietre în clădirile Parlamentului și Președinției. După ora 13:00, violențele s-au intensificat, instituțiile statului au fost devastate, iar pe clădirea Parlamentului au fost arborate drapelele Uniunii Europene și României. În paralel, zeci de protestatari și polițiști au fost răniți, iar spitalele din Chișinău au început să se umple.

La 17 ani de la acele evenimente, Amnesty International Moldova a organizat în Piața Marii Adunări Naționale o acțiune de comemorare. În centrul Chișinăului a fost afișat un banner cu întrebarea „Ce a fost pe 7 aprilie 2009?”, iar trecătorii au fost invitați să lase opinii, reflecții și amintiri legate de acea zi.

Reprezentanții organizației au declarat că scopul inițiativei este păstrarea în memoria colectivă a protestelor din 7 aprilie 2009 și transmiterea unui mesaj clar că astfel de abuzuri sunt inadmisibile. Coordonatoarea de campanie a Amnesty International Moldova, Iulia Nazaria, a afirmat că libertatea de exprimare trebuie să rămână un drept necondiționat și a cerut desecretizarea dosarului, pentru a se afla cine se face vinovat de torturarea tinerilor, de moartea lui Valeriu Boboc și de maltratarea celor reținuți în comisariate.

Deși au fost pornite zeci de dosare penale, după 17 ani foarte puțini au fost trași la răspundere pentru abuzurile comise atunci. Singurul polițist condamnat la închisoare în acest caz este Ion Perju.

Avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru, a declarat că, la 17 ani distanță, cel mai important este că în inspectoratele de poliție nu se mai înregistrează tortura în forma clasică aplicată atunci și nici rețineri abuzive în stradă. Totuși, el a subliniat că doar un număr foarte mic dintre cei responsabili au fost pedepsiți, iar persoanele care au organizat acele acțiuni și cei care au aplicat tortură și tratamente inumane sau degradante nu au suportat până astăzi consecințe.

La rândul său, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a spus că, în acea perioadă, în societate exista o așteptare puternică de schimbare, iar nemulțumirea, mai ales în rândul tinerilor, atinsese cote maxime. El a remarcat că una dintre cele mai grave probleme rămâne lipsa unui răspuns clar privind persoanele care au ordonat maltratarea tinerilor și cine poartă răspunderea pentru decesele produse atunci.

Cu prilejul împlinirii a 17 ani de la proteste, președinta Maia Sandu a publicat un mesaj pe rețelele sociale, în care a afirmat că 7 aprilie a fost o confruntare între solidaritatea și curajul zecilor de mii de oameni ieșiți pașnic în stradă și abuzurile care au făcut victime, au umilit sute de tineri și au lăsat răni care încă dor. Șefa statului a mai transmis că 7 aprilie rămâne o lecție despre cât de ușor pot fi încălcate drepturile fundamentale și despre cât de importantă este apărarea libertății. Potrivit acesteia, pașii făcuți în ultimii ani spre Uniunea Europeană reprezintă o formă de construire a democrației cerute atunci de manifestanți și de onorare a sacrificiului celor care au avut de suferit.

În urma evenimentelor din aprilie 2009, Republica Moldova a fost condamnată în zeci de cauze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Statul a fost obligat să achite aproximativ 60 de mii de euro persoanelor reținute și maltratate, pentru tortură și detenție în condiții inumane.