Dorin Junghietu, vizită la Termoelectrica: Sistemul centralizat de încălzire funcționează în regim normal
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că sistemul centralizat de încălzire din municipiul Chișinău a fost reconectat integral și funcționează în parametri normali, în urma avariilor provocate de pana de curent din weekend.
Foto: FacebookMinistrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită la dispeceratul „Termoelectrica”, principalul furnizor de energie termică și unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din Republica Moldova. Oficialul a declarat că sistemul centralizat de alimentare cu energie termică a fost restabilit complet după deconectările avariate înregistrate sâmbătă și că, în prezent, acesta funcționează normal, transmite Știri.md.
Potrivit ministrului, în momentul producerii penei de curent în Sistemul Electroenergetic Național, personalul de serviciu al CET Sursa 1 a intervenit prompt, aplicând măsuri operative de echilibrare a sistemului. Aceste acțiuni au permis evitarea deconectării avariate a utilajului de generare și menținerea stabilității procesului tehnologic.
Pe parcursul întregii zile au fost desfășurate lucrări complexe pentru repunerea în funcțiune a echipamentelor. În colaborare cu operatorii naționali din sectorul energetic, echipele „Termoelectrica” au reușit să restabilească circulația agentului termic la toate stațiile de pompare. În jurul orei 22:00, toți consumatorii din municipiul Chișinău afectați temporar au fost reconectați la sistemul de încălzire.
De asemenea, până târziu în noapte, au fost verificate blocurile locative dotate cu puncte termice individuale, pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a echipamentelor electronice și de forță.
Ministrul a precizat că toate cele trei blocuri energetice ale CET Sursa 1 sunt funcționale și operează în regim normal, contribuind atât la stabilitatea sistemului de termoficare al capitalei, cât și la echilibrul Sistemului Electroenergetic Național.
Dorin Junghietu a mulțumit inginerilor și echipelor „Termoelectrica” pentru profesionalism și intervenția rapidă și a îndemnat cetățenii să semnaleze orice nereguli legate de funcționarea sistemului de încălzire sau eventuale avarii către gestionarii fondului locativ sau Serviciul Dispecerat General al întreprinderii.
![]()
![]()