Dorin Junghietu, în inspecție la LEA Vulcănești–Chișinău: Proiectul, în etapa finală
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu a efectuat o vizită la Stația Electrică Chișinău pentru a evalua stadiul lucrărilor și respectarea termenelor asumate în cadrul proiectului de construcție a Liniei Electrice Aeriene 400 kV Vulcănești–Chișinău.
Imagine simbolVizita a vizat și pregătirile necesare pentru finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a infrastructurii energetice. În cadrul discuțiilor cu reprezentanții companiei responsabile de execuție, ministrul a reiterat importanța finalizării la timp a tuturor lucrărilor necesare pentru inițierea procesului de energizare a liniei electrice, transmite Știri.md.
Totodată, Dorin Junghietu a atenționat asupra aplicării penalităților prevăzute în contract în cazul nerespectării termenelor stabilite.
Potrivit responsabililor de proiect, la Stația Electrică Chișinău sunt în fază finală lucrările de asamblare a containerului și conectare a rețelelor interioare. În paralel, continuă amenajarea canalelor și traversărilor subterane pentru cabluri.
În același timp, la Stația Electrică Vulcănești au loc verificările acționărilor mecanice ale echipamentelor primare și lucrările de instalare a dulapurilor de teleprotecție.
Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău are o lungime de aproximativ 157 de kilometri și va conecta Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV.
Proiectul este realizat în cadrul Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale.
Autoritățile susțin că noua linie electrică va permite livrarea energiei electrice din România direct către Chișinău, evitând nodul energetic de la MGRES.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 61 de milioane de euro, dintre care aproximativ 27 de milioane de euro sunt destinate construcției liniei electrice.