main logo
2512

Donțu, ex-primar din Căușeni, neagă că a lovit un consilier local

Fostul primar al orașului Căușeni, Anatolie Donțu, a venit cu o reacție după ce a fost acuzat că l-ar fi lovit cu capul în față pe consilierul local Andrei Bostan, în timpul unei ședințe tensionate la primărie.

Donțu, ex-primar din Căușeni, neagă că a lovit un consilier localImagine simbol

Contactat telefonic de jurnaliștii de la Studio-l.online, Donțu a negat acuzațiile, afirmând că a fost provocat și că, de fapt, „doar l-a împins” pe Bostan, transmite Știri.md.

Potrivit lui Donțu, ședința s-a desfășurat într-un climat tensionat, în care mai mulți consilieri ar fi ridicat tonul și l-ar fi insultat. În urma acestui incident, fostul edil a depus o plângere la poliție împotriva consilierilor Oleg Matveev și Andrei Bostan.

De menționat că pe 12 iunie, consilierul Andrei Bostan a fost transportat la spital cu traume, după ce, potrivit afirmațiilor sale, ar fi fost lovit cu capul în față de Anatolie Donțu, tatăl actualului primar al orașului Căușeni. Poliția din localitate investighează cazul.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării