point Logo
main logo
main logo
577

Donații pentru cei în dificultate. Concordia va colecta alimente în 20 de localități

O campanie de colectare a produselor alimentare neperisabile va avea loc pe 28 februarie, între orele 10:00 și 20:00, în 20 de localități din Republica Moldova. Acțiunea este organizată de Concordia Moldova și vizează sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

Donații pentru cei în dificultate. Concordia va colecta alimente în 20 de localitățiImagine simbol

Potrivit organizatorilor, 166 de angajați și 169 de voluntari vor fi prezenți la intrarea în mai multe magazine pentru a încuraja donațiile de produse alimentare neperisabile. Ulterior, bunurile colectate vor fi transportate la depozit, unde vor fi sortate, numărate și pregătite pentru distribuire, transmite Știri.md.

Produsele vor fi utilizate în cadrul centrelor sociale gestionate de Concordia Moldova, unde sunt pregătite și livrate prânzuri calde pentru persoanele vulnerabile.

Datele prezentate de organizatori arată că, doar în luna ianuarie, 362 de persoane au beneficiat de prânzuri calde, fiind preparate și livrate 5.373 de porții. Totodată, 1.834 de participanți unici au beneficiat de diferite servicii sociale.

Reprezentanții organizației menționează că scopul campaniei este susținerea persoanelor aflate în situații dificile și asigurarea accesului la hrană pentru cei care nu își pot permite un prânz zilnic.

Aici poate fi văzută lista locațiilor unde se vor colecta alimentele.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici