Doliu în sistemul judecătoresc. Veronica Negru s-a stins din viață
După o luptă cu o boală nemiloasă, Veronica Negru, judecător în demisie al Curții de Apel Chișinău a decedat astăzi, 4 iulie.

Anunțul a fost făcut de echipa Asociației Judecătorilor din Moldova, care a transmis un mesaj în memoria ex-magistratei, transmite Știri.md.
„Distinsa noastră colegă a fost un exemplu de profesionalism, responsabilitate și integritate, bucurându-se de înalta apreciere a colegilor din sistemul judecătoresc. Cu o activitate dedicată în slujba justiției, doamna Veronica Negru și-a început cariera de magistrat în anul 2002, activând cu devotament și demnitate timp de 22 ani, inițial în cadrul Judecătoriei Râșcani municipiul Chișinău și, ulterior, la Curtea de Apel Chișinău.
Plecarea sa prematură lasă în urmă un gol dureros și o amintire luminoasă, care va rămâne vie în inimile tuturor celor care au cunoscut-o și au lucrat alături de dânsa. În aceste momente de grea încercare, ne alăturăm durerii familiei îndoliate, împărtășind deplin tristețea provocată de această pierdere ireparabilă. Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!”, se arată în mesajul Asociației Judecătorilor din Moldova.