main logo
3487

Doi tineri, spulberați pe o zebră din Chișinău. Șoferul a fugit

Doi tineri au fost loviți de o mașină în timp ce traversau regulamentar bulevardul Dacia din Chișinău, în apropierea bulevardului Traian.

Doi tineri, spulberați pe o zebră din Chișinău. Șoferul a fugitFoto: agora.md

Accidentul s-a produs în această noapte, puțin după ora 1, când semafoarele afișau galben intermitent, transmite Știri.md cu referire la Agora.

Potrivit martorilor, șoferul, care transporta cel puțin trei pasageri, conducea cu o viteză de cel puțin 80 km/h. După accident, acesta și-a abandonat automobilul aproape de următoarea intersecție și a reușit să fugă. 

Un bărbat și două tinere, care se aflau în mașină, au fost prinși de oamenii legii cu ajutorul unui trecător, în timp ce încercau să scape prin curțile blocurilor.

La fața locului au intervenit două ambulanțe. În scurt timp, medicii au transportat femeia rănită la spital. Aceasta nu și-a pierdut cunoștința până la venirea ambulanței. Deși nu putea să se ridice de pe carosabil, femeia putea să se miște și să vorbească.

În cazul bărbatului, impactul a fost mai puternic. Potrivit unui martor, acesta a fost lovit frontal și s-a stins la fața locului.

Încălțămintea victimei a zburat la o distanță de circa 30 de metri de la impact.

Mașina, abandonată la distanță de un cartier

Automobilul de model Toyota Corolla, cu numere de înmatriculare lituaniene, a fost abandonat aproape de intersecția cu bulevardul Cuza Vodă, la circa 200 de metri de la locul accidentului. Potrivit unui martor, din el a ieșit șoferul, un pasager și cel puțin două pasagere. Acestea din urmă au încercată să fugă, însă au fost observate de un trecător, care le-a imobilizat cu ajutorul polițiștilor. Șoferul a reușit să se ascundă.


Martori: Șoferul a depășit limita de viteză

Potrivit unui martor ocular, mașina se deplasa cu o viteză de cel puțin 80 km/h, în condițiile unei limite de viteză de 50 km/h și a unui carosabil ud.

O mărturie similară am obținut-o de la un taximetrist, care se deplasa pe bd. Dacia la câteva zeci de metri în spatele mașinii implicate în accident. Bărbatul ne-a spus că șoferul Toyotei conducea cu cel puțin 80-90 km/h.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării