Doi studenți din Comrat comercializau pornografie infantilă: Ce riscă
Doi studenți din Comrat riscă până la 10 ani de pușcărie pentru vânzarea a peste 180.000 de fișiere cu pornografie infantilă.
Este vorba despre un băiat și o tânără, ambii originari din Comrat, care își făceau studiile la universități diferite din Chișinău, transmite Știri.md.
De menționat că, în momentul comiterii faptei, tânărul avea vârsta de 20 de ani și își făcea studiile în anul trei la o universitate din Chișinău, iar învinuita își făcea studiile în arte, în perioada incriminată neavând 18 ani împliniți.
De asemenea, potrivit datelor din dosarul investigat de ofițerii INI sub conducerea procurorilor PCCOCS, cei doi au comis și infracțiunea de spălare de bani. Mai exact, învinuiții au transferat cei peste 400.000 de lei obținuți din vânzarea fișierelor pe alte conturi bancare din Moldova, în scopul deghizării faptelor infracționale.
Potrivit Codului penal, pedeapsa maximă aplicabilă pentru infracțiunile incriminate este de 10 ani, iar până la pronunțarea unei sentințe finale, cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției, conform legii.