main logo
1665

Doi străini intenționau să scoată ilicit din Moldova țigări și bani

Funcționarii vamali în cooperare cu polițiștii de frontieră au dejucat planurile a doi pasageri care au încercat să treacă prin vamă cu bunuri, prin eludarea controlului.

Doi străini intenționau să scoată ilicit din Moldova țigări și baniFoto: Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Cazurile au fost înregistrate în postul vamal al Aeroportului Internațional Chișinău, transmite Știri.md.

Potrivit Serviciului Vamal, în primul caz, printre pasagerii pregătiți pentru plecarea spre Marea Britanie a fost identificat cetățeanul român, în bagajul căruia erau camuflate 170 pachete de țigări. 

Al doilea pasager s-a prezentat la cursa „Chișinău-Antalya”, fiind identificat ca cetățeancă ucraineană. În timpul controlului de specialitate, asupra femei s-au depistat 20.000 USD pe care nu i-a declarat. 

Astfel,  bunurile nedeclarate au fost ridicate, iar investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării