main logo
25841

Doi preoți, filmați cum împart pumni și picioare polițiștilor

Doi preoți au împărțit pumni și picioare polițiștilor care asigurau ordinea publică la marșul LGBT desfășurat sâmbătă, 19 mai, în centrul Chișinăului.

Acest lucru reiese din imaginile video trimise pe adresa redacției Deschide.MD de către un cititor. La un moment dat, observăm intervenția polițiștilor încercând să imobilizeze fețele bisericești care dau dovadă de comportamentul ce nu se înscrie sub nicio formă cutuma lor, scrie deschide.md.

Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții IGP pentru a afla dacă fețele bisericești au fost pedespite pentru comportamentul lor, însă aceștia ne-au îndemnat să revedem comunicatul de presă emisă ieri după eveniment.

În comunicatul la care s-a făcut referire, sunt menționate următoarele: „Au fost constatate câteva incidente de ordine publică, la Poliție fiind aduse cinci persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, având un comportament neadecvat. Astfel, au fost  întocmite două  procese contravenționale pentru  huliganism nu prea grav și  ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept, opunerea de rezistenţă”.

Vom aminti că anul acesta, în premieră marșul „Fără Frică" organizat de comunitatea LGBT a ajuns la punctul final. Participanții au mărșăluit pe strada București pe tronsonul cuprins între strada Ismail și Maria Cebotari (Palatul Republicii). Cu toate acestea, incidentele și contra-manifestațiile nu au lipsit. În timp ce manifestanții mărșăluiau prin centrul capitalei, asupra lor au tăbărât zeci de reprezentanți ai bisericii ortodoxe. Credincioșii au rupt cordonul poliției și au încercat să agreseze membrii comunității LGBT. Pentru a-i îndepărta, polițiștii au folosit gaze lacrimogene. Printre ei se observă și copii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării