stiri Logo
main logo
main logo
10182

Doi deputați, cercetați după ce au sustras o mașină sechestrată de Poliție

Astăzi, 11 februarie, doi deputați din Parlamentul Republicii Moldova ar fi pătruns neautorizat pe teritoriul unei parcări speciale și ar fi restituit proprietarului un autovehicul reținut anterior de Poliție pentru executare silită.

Doi deputați, cercetați după ce au sustras o mașină sechestrată de PolițieImagine simbol

Potrivit oamenilor legii, la data de 7 februarie, polițiștii au depistat în trafic, la Cahul, un mijloc de transport anunțat în căutare de către un executor judecătoresc, în vederea asigurării executării silite. Autovehiculul a fost reținut și plasat într-o parcare specială, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, transmite Știri.md.

Ulterior, astăzi, cei doi parlamentari ar fi intrat fără autorizare în incinta parcării. Conform informațiilor preliminare, unul dintre deputați ar fi urcat la volanul mașinii, iar apoi aceasta a fost restituită proprietarului.

În urma acestor acțiuni, a fost întocmit un raport de autosesizare privind presupuse fapte ilegale comise de deputați. Materialele vor fi expediate Procuraturii Cahul pentru examinare și adoptarea unei decizii conform legislației.

Poliția a reiterat că respectarea strictă a cadrului normativ este obligatorie pentru toate persoanele, indiferent de funcția publică sau statutul deținut.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici