Doi bărbați, reținuți pentru șantaj: Se dădeau drept polițiști
Doi bărbați în vârstă de 35 și, respectiv, 46 de ani, originari din raionul Ocnița, sunt învinuiți de șantaj și uzurparea de calități oficiale. Aceștia riscă până la 13 ani de închisoare.
Potrivit Procuraturii Generale, în luna februarie 2024, cei doi bărbați s-au aflat la intersecția străzilor Leușeni și Podul de Flori din Capitală, unde, sub pretextul că sunt angajați ai Poliției, au prezentat o legitimație eliberată de MAI și au amenințat un bărbat cu intentarea unor dosare penale și privarea de libertate, transmite Știri.md.
În urma acestor amenințări, bărbații au solicitat și primit de la victimă suma de 4.000 de euro (echivalentul a 118.160 de lei), în mai multe tranșe.
Victima, fiind consumatoare de droguri, s-a speriat că cei doi, care s-au prezentat drept „polițiști din Departamentul antidrog”, cunoșteau despre intenția sa de a achiziționa substanțe narcotice în acea zi.
Învinuiții au pledat nevinovați. Aceștia riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 13 ani.
De menționat că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.