main logo
536

Dodon: Peste 200 de copii au vizitat Președinția. Ce i-a impresionat

Sediul Președinției Republicii Moldova a fost vizitat de peste 200 de copii din mai multe raioane ale țării, care fac parte din familii numeroase și monoparentale.

Peste 200 de copii au vizitat Președinția. Ce i-a impresionat

Potrivit lui Dodon, copiii au făcut o excursie prin sediul Președinției care recent și-a redeschis ușile. De asemenea, au vizitat biblioteca prezidențială, sălile de ședințe, printre care și Sala Mare în care primul Parlament al țării a semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova, transmite Știri.md.

„Vizitatorii au fost impresionați de spectacolul prezentat de Orchestra Prezidențială și de un grup de copii din ansamblul de estradă „Picături muzicale”. La final, împreună cu Prima Doamnă a țării, Galina Dodon, le-am oferit din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet” cadouri cu prilejul Anului Nou. Copiii au fost serviți cu fructe, dulciuri și biscuiți”, scrie Dodon pe Facebook.

Potrivit șefului statului, până la sfârșitul anului este preconizată vizita la Președinția Republicii Moldova a circa 500 de copii din toată țara.

Igor Dodon spune că doritorii de a vizita sediul Președinției Republicii Moldova, pot face rezervările la următoarea adresă de e-mail: vizite@prm.md.

Mai multe informații puteți afla accesând următorul link: http://www.presedinte.md/rom/vizite.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării