main logo
2693

Dodon: N-ar fi straniu s-o vedem pe Sandu cu Panglica Sfântului Gheorghe

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că șefa statului, premierul și președintele Parlamentului ar trebui să meargă să depună flori de 9 Mai, pentru că „sunt în alegeri”. „Maia Sandu, la cât de cinică este, nu ar fi straniu să o vedem cu Panglica Sfântului Gheorghe, pentru care eu am fost amendat, iar ulterior sancțiunea a fost anulată, conform deciziei Curții Constituționale”, a declarat liderul socialist.

Dodon: N-ar fi straniu s-o vedem pe Sandu cu Panglica Sfântului GheorgheIgor Dodon și Maia Sandu/Imagine simbol

Potrivit lui Dodon, la 9 Mai va fi, în primul rând, Ziua Victoriei. De aceea, el susține că PSRM va organiza mai multe acțiuni în această zi, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

„Noi organizăm acțiuni în toate raioanele, în toate centrele raionale - și la nord, și la sud, unde colegii noștri care sunt la guvernare în aceste raioane sau nu vor ieși masiv la manifestări pe data de 9 Mai. Separat, în Chișinău, fără drapele de partid, mai multe formațiuni politice, organizații obștești, vom organiza o coloană unică, ne vom deplasa de la monumentul Ștefan cel Mare. Acum este în discuție de unde pornim, din Piața Marii Adunări Naționale sau facem coloana de la strada Gavriil Bănulescu-Bodoni spre Parlament, pentru că Piața ar putea fi ocupată „sub Ziua Europei” și eu cred că lucrul acesta tot nu este bine. Putea măcar jumătate de Piață, să ne dea posibilitate să facem coloanele acolo. Ar fi corect. Și noi încă discutăm acest subiect cu Primăria, dar de la Ștefan cel Mare mergem la Eternitate”, a precizat Igor Dodon.

Liderul PSRM crede că, în acest an, la marș se vor alătura foarte mulți cetățeni.

„Anul trecut, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dacă luăm toate localitățile, au fost în jur de 500.000 de oameni care au participat la manifestări. Noi știm exact. Eu cred că anul ăsta vor fi mai mulți și în Chișinău, și în raioane”, a spus Igor Dodon.

Întrebat dacă crede că președinta Maia Sandu va depune flori la Memorial, Igor Dodon a răspuns că „președintele țării, prim-ministrul și președintele Parlamentului trebuie să meargă”.

„Eu cred că vor merge pentru că sunt alegeri și ar vrea și sub aspectul ăsta. Eu îmi aduc aminte în 2011, fiind candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, contracandidat fiind Chirtoacă, atunci l-am văzut pe Chirtoacă cu Panglica Sfântului Gheorghe. Eu când l-am văzut nu puteam să înțeleg dacă e el sau nu el. Așa că Maia Sandu, cât de este de... cum ați spus la început, cu duble standarde, dar eu am vrut să spun ceva mult mai dur. Hai să spunem așa mai delicat, cât este de cinică. Așa că n-ar fi straniu dacă o să o vedeți într-o zi cu Panglica Sfântului Gheorghe și numai să se mențină la guvernare. Ea nu are niciun fel de limită.

Apropo, eu am fost amendat cu doi ani în urmă că am purtat Panglica Sfântului Gheorghe. Anul trecut mi se pare că tot am fost amendat. Am dat în judecată și am câștigat procesul. Deci, nu am plătit amendă pentru că este decizia Curții Constituționale, care se referă la posibilitatea de a purta astfel de simbolici în ziua de 9 Mai și acum, la 9 Mai, tot voi ieși și eu, și Nicușor al meu, și soția, și băieții. Lui Nicușor îi place. El și-a găsit și a pregătit deja uniforma”, a declarat Igor Dodon.

Amintim că polițiștii și carabinierii vor fi mobilizați în toată țara pentru a asigura ordinea publică în timpul evenimentelor de 9 Mai. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a amintit cetățenilor că pe teritoriul Republicii Moldova sunt interzise simbolurile care promovează agresiunea militară.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării