main logo
647

Dodon, după ședința CSS: Au fost deschise dosare privind frauda bancară

Șeful statului, Igor Dodon, face declarații după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

Dodon, după ședința CSS: Au fost deschise dosare privind frauda bancară

Dodon susține că, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a anunțat că au fost deschise noi dosare penale privind furtul miliardului de dolari din sistemul financiar-bancar moldovenesc, transmite Știri.md cu referire la Cotidianul.md

Conform acestuia, procurorii investighează unele acțiuni „tăinuite” de fosta guvernare din perioada anilor 2012-2013, când se „pregătea furtul miliardului”.

„Privind devalizarea sistemului bancar, am fost informați detaliat de către procurorul general interimar despre unele cauze penale deschise suplimentar. Sunt anchetate unele subiecte trecute sub tăcere de fosta guvernare, acțiuni din perioada 2012-2013, când se pregătea furtul miliardului. Am fost informați și despre unele sechestre puse de procurori, iar guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei ne-a informat despre discuții pe care le are cu Kroll și ce facem mai departe cu băncile devalizate”, a anunțat președintele.

Conform șefului statului, în cadrul ședinței CSS s-a discutat și despre procesul penal deschis pe subiectul uzurpării de stat, alimentația din grădinițe și proiectul Arena Chișinău.

„La începutul lunii august a fost pornită o cauză penală pe uzurparea puterii în stat, în perioada 7-14 iunie curent. Sunt întreprinse mai multe măsuri în cest sens. Nu voi veni cu detalii, deoarece este vorba de secretul anchetei. Comisia parlamentară care investighează acest caz va veni la finele lunii septembrie cu unele detalii”, a precizat Dodon.

De asemenea, acesta a anunțat că în cadrul CSS s-a discutat despre înstrăinarea patrimoniului neutilizat din dotarea Armatei Naționale, în perioada anilor 2015-2016.

„În acea perioadă, cu încălcarea legislației, a fost înstrăinat patrimoniul de la ministerul Apărării. La acea perioadă au fost pornite mai multe cauze penale, care mai târziu au fost stopate de către fosta guvernare. Actualul ministru ne-a informat despre încălcările comise, inclusiv de către fostul ministru al Apărării”, a mai spus președintele Igor Dodon.

Conform președintelui, ministrul Apărării ar urma să vină, în curând, cu mai multe precizări pe acest subiect.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării