main logo
6014

Dodon anunță convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate

Preşedintele țării convoacă de urgență Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu tranzacția de vânzare a companiei Avia Invest.

Dodon anunță convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate

„Cer Ministerului Economiei și Infrastructurii și tuturor instituțiilor statului să pregătească informația aferentă acestei tranzacții, prin intermediul căreia compania vinovată de fărădelegile admise la aeroport, inclusiv contrabanda și evadarea din țară a unor criminali, a fost vândută, iar dreptul de concesionare pe încă 43 de ani a trecut la o altă companie”, a declarat Igor Dodon pe o rețea de socializare, transmite Știri.md.

Potrivit şefului statului, în cadrul ședinței se vor discuta riscurile pentru stat aferente acestei tranzacții și soluțiile pentru readucerea aeroportului în gestionarea statului. 

„Organele de drept vor prezenta informația privind investigarea circumstanțelor concesionării aeroportului unui grup de escroci, iar Ministerul Economiei și Infrastructurii urmează să informeze CSS și societatea despre modul în care Avia Invest și-a respectat obligațiunile contractuale, inclusiv pe programul de investiții, efectuate inclusiv din banii colectați de la pasageri”, precizează preşedintele.

Șriri.md reamintește că recent, ministerul Economiei vrea să se întâlnească cu Nathaniel Rothschild, proprietarul companiei „NR Investments Ltd”, care a cumpărat „Avia Invest”, pentru a încerca să renegocieze condițiile din contractul de concesionare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării