main logo
1965

Discursul critic a trei magistrate la adresa sistemului judecătoresc

Mai mulți magistrați de la judecătoria Chișinău reclamă problemele care există în sistemul judecătoresc, cer asigurarea independenței judecătorilor, asigurarea unei platforme de comunicare și efectuarea reformelor, acuză Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) de abuzuri și solicită demisia membrilor acestuia.

Discursul critic a trei magistrate la adresa sistemului judecătoresc

Declarația comună a fost prezentată astăzi, 23 iulie, în fața membrilor CSM de către trei judecătoare, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

„Noi nu putem spune că în prezent nu avem probleme în sistem. Ele sunt. Ele trebuie identificate, trebuie identificate cauzele acestor probleme. Adoptarea acestor soluții trebuie să fie doar cu respectarea principiului independenței judecătorului și întru consolidarea sistemului judecătoresc. Cred că sistemul judecătoresc trebuie să se schimbe la față, trebuie să fie mai deschis, mai coparticipativ, să ne ofere o platformă de comunicare. Or, noi nu putem să soluționăm problemele în cazul în care ne vedem doar la Adunarea Generală și la Colegiul disciplinar. Trebuie noi, judecătorii, să fim întrebați care sunt problemele noastre. Noi suntem vulnerabili în fața sistemului, luând în considerație volumul exagerat de lucru pe care îl avem și, nu știu de ce, aceste criterii nu se analizează. Mesajul este că noi suntem pentru schimbare: vom contribui la schimbare, dar aceasta nu trebuie să fie în detrimentul independenței judecătorilor”, a declarat judecătoarea Livia Mitrofan, care are o experiență de doi ani în sistem, iar în prezent activează la sediul Centru al Judecătoriei Chișinău.

„Era oare necesar să se schimbe o majoritate parlamentară ca să se schimbe o stare de lucruri? Era necesar să fie adoptată o hotărâre de Parlament cu privire la captivitatea statului și a instituțiilor de stat, pentru ca CSM să devină independent? Oare nu avea suficientă putere Consiliul Superior al Magistraturii, conferită de lege și Constituție ca să fie independent? Oare nu trebuia prședintele CSM să sesizeze procurorul general, care stătea pe scaunul de alături, atunci când prim-ministrul își permite prin scrisori secrete să solicite Consiliului să influențeze judecătorii sau mersul dosarelor pe care le examinează? Oare nu trebuia președintele CSM să denunțe o tentativă sau o sută de tentative, sau o mie de tentative de imixtiune în activitatea de înfăptuire a justiției? Sau acest Consiliu, în ghilimele independent, îmi cer scuze pentru această expresie, nu a demis oare un judecător din sistem pe motiv oficial că nu a declarat imixtiunea în activitatea sa, așa cum era obligat să o facă?”, a declarat magistrata Victoria Sănduța.

Drept reacție, membrii CSM au hotărât să ia act de declarație și au anunțat că o vor publica pe pagina web a Consiliului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării