Directorul ODA, Dumitru Pîntea, și-a depus cererea de demisie
Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Dumitru Pîntea, pleacă din funcție începând cu 1 ianuarie 2024, conform cererii de demisie depuse din propria inițiativă.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, funcția de director al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va fi asigurată interimar de către Gheorghe Iudin, până la finalizarea procedurii de concurs pentru ocuparea acestei poziții-cheie, transmite Știri.md.
„Dumitru Pîntea a adus o contribuție semnificativă la implementarea și consolidarea inițiativelor menite să sprijine antreprenoriatul și inovația în Republica Moldova. În perioada conducerii, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a trecut printr-o serie de schimbări structurale complexe. Reforma ODA a adus schimbări majore în instrumentele de suport pentru antreprenori, în modul de alocare a resurselor financiare și în mecanismul de luare a deciziilor. Aceste schimbări au atras atenția și susținerea multor parteneri externi”, se arată în mesajul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Autoritățile precizează că, în cei doi ani de activitate, ODA a revizuit toate programele de suport antreprenorial, a lansat programe noi și a extins grupul de beneficiari eligibili și au fost lansate programe de grant care urmăresc susținerea afacerilor pe întreaga lor perioadă de activitate, de la lansare până la internaționalizare.
„Pe dimensiunea accesului la finanțare, ODA a consolidat cadrul de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor și a lansat Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM). În jumătate de an, circa 200 de antreprenori au beneficiat de credite în cadrul Programului 373, în sumă totală de circa 500 de milioane de lei”, mai precizează cei de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.