Diplomații străini, solidari cu minoritățile sexuale din R. Moldova
Diplomații străini acreditați la Chișinău și-au exprimat „solidaritatea și sprijinul față de persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersex (LGBTI) din Moldova și din întreaga lume, multe dintre care continuă să se confrunte cu discriminare, violență și ură”.

Potrivit Infotag, diplomați din 32 de țări au emis o declarație comună cu ocazia Zilei internaționale împotriva homofobiei, transfobiei și bifobiei, transmite Știri.md.
Ei au menționat că fiecare stat „are responsabilitatea de a-și proteja populația de violență și discriminare și pentru exercitarea deplină și egală a drepturilor omului, indiferent de orientarea sexuală, identitatea, expresia de gen sau identitatea de gen”.
„Egalitatea, diversitatea și nediscriminarea fac parte din valorile noastre fundamentale și trebuie să acționăm pentru a le proteja. Ne reafirmăm angajamentul de a respecta, promova și proteja drepturile omului și libertățile fundamentale ale tuturor, inclusiv dreptul la nediscriminare și dreptul la libertatea de întrunire pașnică. Vom continua să sprijinim și să promovăm măsurile de combatere a discriminării, inclusiv măsurile de combatere a discursului instigator la ură și a infracțiunilor motivate de ură, în strânsă cooperare cu autoritățile și societatea civilă”, este subliniat în comunicat.
Autorii acestuia și-au exprimat speranța că cel de-al 24-lea festival LGBTI „Moldova Pride”, inclusiv „Marșul solidarității”, programat pentru luna iunie la Chișinău, vor avea în continuare loc.
Delegația UE la Chișinău a făcut, de asemenea, o declarație separată la 17 mai, remarcând „reziliența, forța și diversitatea persoanelor LGBTI din întreaga lume - inclusiv în Moldova”. Ea a arborat un steag curcubeu pe clădirea Delegației pentru „a reaminti adevărul simplu: toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi”.
„UE rămâne un apărător ferm al drepturilor omului în întreaga lume, inclusiv al drepturilor persoanelor LGBTI. Opoziția față de discriminare nu este doar o poziție politică, este o valoare fundamentală care stă la baza identității noastre. Suntem uniți în diversitate. Suntem alături de acele comunități care fac Europa mai incluzivă, mai vibrantă și mai liberă”, a afirmat Delegația UE la Chișinău într-o declarație.
Amintim că primarul Capitalei, Ion Ceban, a solicitat elaborarea și prezentarea unui proiect de decizie în ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC), prin care să se interzică manifestațiile LGBT pe teritoriul municipiului. Ulterior, la data de 15 mai, proiectul care prevede interzicerea marșului LGBT a fost aprobat cu votul a 27 de consilieri municipali.