main logo
1587

Din 2024, moldovenii beneficiază de tarife de roaming mai mici în UE

Începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele de roaming între R. Moldova și statele membre ale Uniunii Europene au fost reduse datorită unui Acord semnat între UE și R. Moldova.

Din 2024, moldovenii beneficiază de tarife de roaming mai mici în UEImagine simbol

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, operatorii de telefonie mobilă din R. Moldova și cei din Uniunea Europeană și Spațiul Economic European au convenit voluntar să ofere utilizatorilor finali oferte mai avantajoase, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Această reducere a tarifelor rămâne deschisă pentru toți operatorii interesați să ofere condiții mai bune pentru clienții lor. Astfel, indiferent de operatorul pe care îl utilizează, persoana poate beneficia de tarife reduse semnificativ.

Negocierile pentru reducerea tarifelor de roaming și integrarea în spațiul european de roaming, aplicând principiul „Roam Like At Home”, au început la inițiativa autorităților din Republica Moldova în octombrie 2022.

Comisia Europeană și autoritățile basarabene au sprijinit aceste discuții, subliniind importanța semnării Acordului în contextul integrării europene a R. Moldova. Acordul actual reprezintă o soluție pe termen scurt, bazată pe înțelegeri voluntare între operatori.

Pentru a încuraja participarea operatorilor basarabeni, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a propus un pachet de măsuri legislative, inclusiv eliminarea „taxei de portabilitate” și facilitarea accesului la spectrul de frecvențe radio, în vederea stimulării investițiilor pe termen lung.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării