main logo
1381

Diana Crudu: Mi-au deschis 4 dosare pentru dragostea față de țară

Diana Crudu, tânăra din Durlești, care avea arborat tricolorul României în curtea sa, susține că i-au fost deschise 4 dosare pentru dragostea și respectul față de țară.

Diana Crudu: Mi-au deschis 4 dosare pentru dragostea față de țară

Totul s-a întâmplat după ce în decembrie 2018, a arborat drapelul României pe un pilon privat din curtea sa, transmite Știri.md.

"4 dosare au ajuns în instanță. Urmează să fim amendați pentru că am arborat drapelul României fără să fie însoțit de drapelul Republicii Moldova. Deranjează cel mai mult că poliția s-a mobilizat și a venit să dăm drapelul jos, însă pe strada Alexei Mateevici din Chișinău stă drapelul Rusiei de ani buni și nimeni nu constată încălcarea legislației. Trăiesc o mare frustrare. Totuși, niciun dosar nu poate să-mi omoare dragostea și respectul pe care îl am față de țară", a declarat Daniela Crudu.

Știri.md amintește că fostul viceministru de externe, Valeriu Ostalep s-a arătat deranjat de faptul că o locuitoare din suburbia Durlești a Capitalei și-a arborat un drapel românesc și a scris o plângere la poliție.

În plângerea adresată Poliției, Ostalep invoca faptul că a fost încălcată legislația cu privire la folosirea simbolurilor de stat și a cerut tragerea la răspundere a persoanei care a arborat drapelul României.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării