main logo
702

DGETS va porni o anchetă de serviciu pe numele șefei Direcției educație Buiucani

După ce cu trei zile în urmă, primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, a cerut „demisia benevolă” a conducerii Direcției Educație Buiucani, TV8 a contactat-o astăzi pe șefa Direcției Generale Educație Chișinău, Rodica Guțu pentru a vedea ce urmează să întreprindă în urma sesizării făcute de către edil.

Anchetă de serviciu pe numele șefei Direcției educație BuiucaniAnchetă de serviciu pe numele șefei Direcției educație Buiucani

„Urmează să inițiem o anchetă de serviciu. Totodată, vă informez că doamna Veronica Solomiţchi, de luni va ieși în concediu medical, la revenire o să putem să ne exprimăm detaliat pentru că o să solicităm și o notă explicativă”, a declarat șefa Direcției Generale Educație a municipiului Chișinău, Rodica Guțu, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Întrebată dacă o va demite din funcție pe șefa Direcţiei educaţie Buiucani, Rodica Guțu a comunicat că acum nu se poate pronunța referitor la decizie până nu vor fi făcute investigațiile necesare.

Contactată de TV8, șefa Direcției Educație Buiucani, Veronica Solomiţchi nu a răspuns la telefon.

Precizăm că recent, Ruslan Codreanu a cerut și demisia șefei DETS Ciocana, Veronica Puiu, după ce s-a aflat că aceasta a admis ca Direcția să cumpere pentru școlile și grădinițele din sectorul Ciocana fructe de import de două ori mai scumpe decât cele autohtone.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării