main logo
3994

Dezvoltarea platformei e-Democrație, discutată în cadrul unui workshop

Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în parteneriat cu Agenția pentru Guvernare Electronică (AGE), a organizat workshopul tematic „Sinergizarea instituțiilor publice pentru îmbunătățirea protecției consumatorilor prin intermediul platformei e-Democrație”.

Dezvoltarea platformei e-Democrație, discutată în cadrul unui workshopImagine simbol

Evenimentul a reunit aproape 40 de participanți, iar în cadrul sesiunii au fost prezentate funcționalitățile actuale și perspectivele de dezvoltare ale platformei, transmite Știri.md.

Oficialii prezenți la eveniment au mai discutat despre dificultățile cu care se confruntă consumatorii în procesul actual de petiționare; provocările întâmpinate de autorități în recepționarea, procesarea și soluționarea eficientă a petițiilor; modul în care platforma e-Democrație va funcționa ca punct unic de contact, facilitând transmiterea petițiilor; alinierea la standardele europene în domeniul protecției consumatorilor și nu în ultimul rând, nevoile autorităților care urmează a fi satisfăcute prin intermediul noilor funcționalități digitale.

Andrei Prisăcar, director adjunct AGE, a subliniat că platforma e-Democrație reprezintă un nou standard de guvernare participativă, ce permite cetățenilor să interacționeze direct, eficient, mai rapid și mai sigur cu instituțiile statului.

Prezent la eveniment, Adrian Lupușor, director executiv Expert-Grup, a declarat: „Putem zice că platforma e un upgrade la democrație, la ce înseamnă aceasta pentru cetățean, pentru stat. Domeniul protecției consumatorilor și petiționarea pliată pe interesele consumatorului va fi o continuitate în acest proiect important. Platforma constituie un produs promițător și e un exercițiu foarte complex. Vom face echipă cu toate instituțiile necesare pentru a duce la bun final acest proiect, așa cum toți suntem consumatori și toți suntem interesați de o funcționare bună a platformei.”

Parteneriatul dintre AGE și Expert-Grup a fost oficializat prin semnarea unui Acord de colaborare, care vizează:

  • digitalizarea completă a procesului de petiționare în domeniul protecției consumatorilor;
  • integrarea acestor funcționalități în aplicația EVO;
  • consolidarea capacităților instituționale în utilizarea instrumentelor digitale;
  • dezvoltarea unui sistem de raportare automatizat pentru analize și statistici relevante.

Potrivit autorităților, platforma eDemocrație oferă deja posibilitatea de a depune petiții și de a consulta inițiative publice online, fără hârtii sau drumuri inutile. În primele două zile ale summitului, peste 400 de cetățeni și-au exprimat opinia prin sondajele disponibile pe platformă.

Alte autorități vor fi conectate treptat. De asemenea, orice instituție publică poate solicita conectarea prin formularul online disponibil pe platformă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării