stiri Logo
main logo
main logo
2536

Deținutul care a fugit de la muncă a fost reținut la Florești

Deținutul din Penitenciarul nr. 9 – Pruncul, care nu s-a prezentat la locul de muncă pe 10 octombrie curent și care se eschiva de la executarea pedepsei penale, a fost depistat și reținut astăzi, 14 octombrie, în orașul Florești.

Deținutul care a fugit de la muncă a fost reținut la FloreștiFoto: Colaj știri.md

Bărbatul de 43 de ani a fost identificat în jurul orei 09:00, pe teritoriul Gării Auto Florești, în momentul în care cobora dintr-un microbuz care circula pe ruta Bălți-Rezina, transmite Știri.md.

„Acesta a fost reținut de către funcționarii publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, în colaborare cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Florești, după patru zile de căutări continue”, comunică Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

De menționat că bărbatul condamnat își executa pedeapsa într-un sector de tip deschis, beneficiind de dreptul de a munci în afara penitenciarului, fără pază sau escortă, executând o pedeapsă de un an de închisoare pentru traversarea ilegală a frontierei de stat. Pentru evadare persoana riscă până la doi ani suplimentari de detenție.

Imediat după ce acesta nu s-a prezentat la muncă, au fost inițiate măsurile legale pentru identificarea și reținerea lui.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici