stiri Logo
main logo
main logo
551

Deţinuții Penitenciarului Lipcani au primit daruri de la Parohia din Glodeni

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Glodeni a organizat pe 23 martie o acțiune de suflet dedicată persoanelor aflate în detenție, oferindu-le o masă caldă și pachete cu produse alimentare de strictă necesitate.

Deţinuții Penitenciarului Lipcani au primit daruri de la Parohia din GlodeniImagine simbol

Comunitatea Parohiei susține că inițiativa a pornit din dorința de a aduce mângâiere și sprijin celor care trec prin momente dificile, departe de familie și de cei dragi, transmite Știri.md.

„Prin contribuția fiecăruia, fie că a fost vorba de alimente, fie timp sau rugăciune, am reușit să aducem o rază de lumină și speranță în sufletele celor încercați. Această acțiune s-a desfășurat în spiritul învățăturii creștine, răspunzând chemării de a fi aproape de cei aflați în suferință. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne amintește: „Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; gol am fost și M-ați îmbrăcat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 35-36)”, au comunicat enoriașii.

Prin astfel de fapte, comunitatea Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” consideră că credința devine vie și lucrătoare.

Preotul paroh Ioan Mileac menționează că faptele de milostenie vor continua până la finalul Postului Mare.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici