Deținuții dependenți de droguri vor beneficia de asistenţă psiho-socială
Ministerul Justiţiei împreună cu colegii din România şi Norvegia au făcut bilanţul proiectului de reabilitare a deţinuţilor consumatori de droguri, care a fost implementat în penitenciare din republică.

Astfel, de la sfârşitul anului 2017, la penitenciarul Pruncul a fost creată o comunitate terapeutică, transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.
Graţie susţinerii experţilor norvegieni şi reprezentanţilor Grupului „Pompidou” al Consiliului Europei, 13 deţinuţi au beneficiat de asistenţă psiho-socială intensă.
Pe parcursul activării comunităţii au fost eliberaţi din detenţie doi rezidenţi, care, ulterior, la iniţiativa personală , au fost incluşi în procesul de postreabilitare în comunitatea terapeutică din satul Bereschi, raionul Anenii Noi.
Potrivit datelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, din cei 6,3 mii de deţinuţi 590 sunt dependenţi de droguri.