Detalii tragice despre crima de la Ocolina: L-au chinuit ca pe Hristos
Tragedia petrecută la 15 septembrie 2025 în satul Ocolina, raionul Soroca, a îngrozit întreaga țară. Un bărbat de 37 de ani, Vasile Rotari, a fost bătut, legat de gât și târât cu calul până în pădure, unde a murit în chinuri cumplite. Doi tineri, de 20 și 22 de ani, sunt cercetați penal pentru omor cu deosebită cruzime, iar familia victimei cere pedeapsă maximă.
Captură de ecranSoția victimei, Violeta Rotari, a relatat detalii cutremurătoare despre ultimele clipe de viață ale soțului ei și despre modul în care familia a aflat ce s-a întâmplat, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
În seara de 14 spre 15 septembrie, Vasile a plecat de acasă spunându-i soției că merge să cumpere bere și că se va întoarce repede.
„Mi-a spus: «Violeta, în două ore vin acasă». Nu mi-a trecut prin gând că era ultima oară când îl vedeam viu”, povestește femeia.
A doua zi, telefonul bărbatului a fost găsit aruncat pe un drum din apropierea satului Zastânca, fără cartelă SIM. „M-a sunat cineva și mi-a spus că a găsit un telefon, iar ultimul număr afișat era al meu. Nicio clipă nu m-am gândit că el ar putea fi mort”, a spus Violeta.
„L-au legat de gât și l-au târât până în pădure”
Potrivit datelor preliminare ale anchetei, Vasile ar fi băut împreună cu doi tineri — de 22 și 20 de ani. După ce au consumat alcool, se pare că între ei a izbucnit o ceartă.
„Ei spun că Vasile i-a dat o palmă unuia dintre ei. De acolo a pornit totul. L-au bătut, l-au legat cu o funie de gât și l-au târât cu calul”, a spus soția.
Trupul bărbatului a fost găsit câteva zile mai târziu, într-o râpă la marginea pădurii, acoperit cu frunze. Medicul legist a stabilit că moartea a survenit prin asfixie mecanică.
„El n-a murit imediat. Când au văzut că încă mai respiră, au sărit cu picioarele pe capul lui”, povestește Violeta printre lacrimi.
„Capul lui abia se mai ținea pe umeri”
Scenele descrise sunt greu de imaginat: „A fost legat de gât și tras după cal. Capul lui abia se mai ținea pe umeri. L-au chinuit ca pe Iisus Hristos”, a spus femeia.
Ea susține că trupul bărbatului era plin de urme de lovituri, iar picioarele prezentau zgârieturi adânci: „Era bătut din cap până-n picioare. E o imagine care nu se uită niciodată”.
Reacția târzie a autorităților
Familia Rotari spune că Poliția a reacționat târziu. „Dacă mergeam duminică la Poliție, ni se spunea că nu au trecut 48 de ore. Ei au avut timp să ascundă urmele”, afirmă femeia.
„Un polițist chiar ne-a spus că am văzut prea multe filme. Dar nu e film, e viața noastră distrusă”, adaugă ea.
Ambii tineri au fost reținuți la scurt timp după descoperirea cadavrului. Unul dintre ei avea deja un dosar de tentativă de viol asupra unei fete de 15 ani, deschis la începutul anului 2025. „Dacă atunci ar fi fost pedepsit, Vasile trăia acum”, spune Violeta.
Cei doi riscă între 15 și 18 ani de închisoare, dar familia victimei consideră că o astfel de pedeapsă „nu poate echivala cu o viață luată cu atâta cruzime”.
„Au distrus părinți, surori, frați. Tu o să ți-l vezi pe al tău la pușcărie, dar noi pe al nostru nu-l mai vedem niciodată”, a spus Violeta, printre lacrimi. Familia Rotari cere o anchetă corectă și o pedeapsă maximă: „Pentru o asemenea faptă nu există iertare”.
Ancheta continuă
Procurorii din Soroca investighează cazul sub acuzația de omor intenționat cu deosebită cruzime, iar satul Ocolina rămâne zguduit de oroarea petrecută.
„Vasile era un om bun, harnic și liniștit. Nu merita o moarte ca asta”, spun localnicii, care continuă să aprindă lumânări la poarta casei Rotari.
Știri.md amintește că, în seara zilei de 15 septembrie, un bărbat de 37 de ani din localitatea Zastânca, raionul Soroca, a fost ucis cu cruzime, iar cadavrul său a fost ascuns într-o pădure din apropiere.