main logo
565

Detalii noi în cazul copiilor infectaţi cu rujeolă la tabără de odihnă

În UTA Găgăuzia sunt confirmate 18 cazuri de rujeolă. Patru copii sunt internaţi în Spitalul raional din Ceadîr-Lunga, iar ceilalţi sunt trataţi la domiciliu.

Detalii noi în cazul copiilor infectaţi cu rujeolă la tabără de odihnă

Specialiştii monitorizează situaţia, iar în cazul în care vor mai fi înregistrate cazuri de rujeolă, bolnavii vor fi internaţi. În satele Beşghioz, Copceac şi Cazaclia sunt interzise temporar desfăşurarea activităţilor destinate copiilor. În total, 20 de copii s-au îmbolnăvit de rujeolă, după ce au fost la o tabără în Ungheni, transmite Ştiri.md cu referire la Moldova 1

Primele cazuri de rujeolă au fost înregistrate de către medici începând cu data de 4 august. Copiii, cu vârstele cuprinse între șapte şi 15 ani, care au prezentat simptome acute, au fost internaţi în spital. 

„A făcut temperatură, am mers la medicul de familie, care a monitorizat starea copilului acasă. Starea ei s-a înrăutăţit şi a fost adusă la spital. Acum copilul se simte bine. Nu a fost vaccinată”, a povestit mătușa unuia dintre copii.

 „Miercuri a fost internată o fetiţă din Copceac, diagnosticată cu rujeolă şi pneumonie, după care au fost internaţi doi copii de Beşghioz cu temperatură înaltă şi simptome de rujeolă. Ieri am internat un copil din Beşghioz cu temperatură şi simptome. Copii primesc tratament antibiotic”, a comunicat directorul Spitalul raional din Ceadîr-Lunga, Nicolae Calîn. 

Comisia raională care s-a întrunit de urgenţă a decis ca toate cazurile noi apărute să fie tratate în condiţii spitaliceşti.

„În momentul de faţă sunt confirmate 18 cazuri de îmbolnăvire cu rujeolă la copiii din localităţile Beşghioz, Copceac şi Cazaclia şi un caz a fost depistat în Vulcăneşti. Sunt patru copii spitalizaţi, la domiciliu copii sunt monitorizaţi activ. Dacă starea copiilor ne pune în gardă, ei sunt internaţi. Au fost luate măsuri pentru a asigura spitalul cu paturi suplimentare în caz de necesitate. Din 18 copii, 17 nu sunt vaccinaţi”, a menționat șeful Direcției Sănătate UTA Găgăuzia, Alexei Zlatovcen. 

Miercuri, 8 august, autorităţile din domeniul sănătății au anunţat despre 20 de cazuri de îmbolnăvirii cu rujeolă. Specialiştii de la Centrul de Sănătate Comrat au constatat că virusul a fost contactat de un copil care a fost în vizită în orașul Bolgrad, regiunea Odessa. Ulterior, el a mers la o tabără din Ungheni, unde

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării