main logo
4830

Despăgubiri reduse pentru un ex-judecător implicat în dosarul Laundromat

Curtea de Apel Centru a redus suma despăgubirilor morale acordate fostului judecător Serghei Lebediuc pentru tragerea ilegală la răspundere penală în dosarul „Laundromat”. Instanța a stabilit că Lebediuc va primi 300.000 de lei, în loc de 500.000, cât îi fusese atribuit inițial pentru măsurile preventive aplicate pe durata urmăririi penale.

Despăgubiri reduse pentru un ex-judecător implicat în dosarul LaundromatImagine simbol

Fostul magistrat a fost scos de sub urmărire penală pentru complicitate la spălare de bani, însă a fost totuși recunoscut vinovat pentru pronunțarea cu bună-știință a unei încheieri contrare legii. Este vorba despre o ordonanță emisă în 2011, prin care a fost legalizată o sumă de 300 de milioane de dolari, în cadrul unei rețele internaționale de spălare a banilor, cunoscută sub numele de Laundromatul rusesc, transmite Știri.md cu referire la anticoruptie.md.

Potrivit unor investigații jurnalistice, în perioada 2011 - 2014, prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova au fost „curățate” peste trei miliarde de dolari proveniți din Federația Rusă. Mecanismul presupunea implicarea unor companii off-shore și a cetățenilor moldoveni folosiți drept „giranți” fictivi în dosare fabricate.

Judecătorii moldoveni, inclusiv Lebediuc, au admis astfel de cauze în baza xerocopiilor incomplete ale actelor de identitate, fără a verifica autenticitatea documentelor sau adresa reală a cetățenilor implicați.

În ceea ce îl privește pe Serghei Lebediuc, acesta a emis o ordonanță pe numele unei moldovence, Irina Cuda, presupus girant într-un dosar de 300 de milioane de dolari. În actul de judecată figura ca domiciliată în Congaz, însă copia buletinului anexată la dosar arăta că avea viza de reședință în Chișinău. Această neconcordanță nu a împiedicat admiterea cauzei și emiterea deciziei de către judecător. Deși achitat în cele din urmă pentru acuzația de complicitate la spălare de bani, Lebediuc a fost tras la răspundere pentru neglijența gravă în exercitarea atribuțiilor de magistrat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării