main logo
435

Dereck J. Hogan: CNA trebuie să-şi mențină independența

„Sunt de părerea că CNA trebuie să-şi mențină independența pentru a înregistra rezultate palpabile în prevenirea și combaterea corupției”.

Dereck J. Hogan: CNA trebuie să-şi mențină independența

O declarație în acest sens a fost făcută de către ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan, în cadrul vizitei sale la CNA, transmite Știri.md.

Dezvoltarea proiectelor comune în domeniul anticorupţiei, priorităţile CNA în vederea prevenirii şi eradicării fenomenului corupţiei, dar şi obţinerea încrederii societăţii în eforturile Centrului de a lupta cu corupţia sistemică au constituit  principalele subiecte, abordate astăzi, la întrevederea dintre ambasadorul SUA la Chişinău Dereck J. Hogan şi directorul CNA, Ruslan Flocea. 

Aceasta este prima vizită oficială a ambasadorului SUA la Centrul Naţional Anticorupţie şi constituie un pas important pentru stabilirea unei colaborări eficiente dintre cele două instituţii.

Directorul CNA l-a informat pe ambasador despre rolul și competențele CNA în sistemul instituţiilor de ocrotire a legii din Republica Moldova, menţionând că Centrul Naţional Anticorupţie dispune, în prezent, de cele mai bune instrumente şi personal calificat pentru a face faţă provocărilor ce ţin de atingerea unor progrese autentice în prevenirea şi combaterea corupţiei în Republica Moldova.

Pentru o mai bună cunoaştere a activităţii CNA, Ruslan Flocea l-a invitat pe Excelenţa sa să facă un tur al instituţiei, prezentându-i principalele subdiviziuni responsabile de investigarea infracţiunilor de corupţie, de testarea integrităţii profesionale şi de recuperare a bunurilor infracţionale. De asemenea,  Dereck J. Hogan s-a arătat interesat de condiţiile de detenţie din izolatorul de urmărire penală prin prisma respectării drepturilor omului.

Un subiect aparte l-a constituit utilizarea detectorului comportamentului simulat (poligraful) în procesul de verificare a candidaţilor la funcţiile de colaborator al Centrului, judecător, procuror sau inspector de integritate. Aparatul de model Lafayette 4.000, utilizat de specialistul din cadrul CNA, a fost donat de Ambasada Statelor Unite ale Americii într-un proiect de asistenţă în care 7 ofiţeri ai CNA, SIS şi MAI au fost instruiți în domeniul testării cu poligraful, primind certificate de instruire avansată în domeniul tehnicii validate de detectare şi diagnosticare la poligraf.

În cadrul discuțiilor, Excelența Sa, Ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan a menționat următoarele: „E foarte important pentru mine să înțeleg care sunt dezideratele pe care vi le asumați în lupta împotriva corupției. Eu știu că sunteți capabili să faceți ceva bun și sunt de părerea că trebuie să vă mențineți independența pentru a înregistra rezultate palpabile în prevenirea și combaterea corupției din sistem"

Şeful CNA a mulţumit ambasadorului, din numele instituţiei, pentru sprijinul constant, acordat de guvernul Statelor Unite Centrului Naţional Anticorupţie şi şi-a exprimat speranţa că proiectele comune, menite să asigure o funcţionalitate eficientă a instituţiilor de drept din Republica Moldova, vor continua.

Amintim că, în perioada 2002-prezent, CNA a beneficiat de multiple proiecte de asistenţă din partea SUA care au vizat training-uri în domeniul combaterii spălării banilor, activităţii operative de investigații şi utilizării tehnicii speciale, urmăriri penale, investigării companiilor din zonele off-shore, combaterii corupției în sectorul privat, inclusiv instruirea și promovarea denunțării practicilor ilegale/iregularităților de către companiile private.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării