point Logo
main logo
main logo
146

Deputat: Pentru amalgamarea localităților este nevoie de consens larg al cetățenilor

Pentru amalgamarea primăriilor este nevoie de un consens larg al cetățenilor, nu de 5–7 voturi ale consilierilor locali care să decidă soarta localităților. Opinia aparține deputatei Partidului Nostru, Elena Grițco, și a fost făcută în cadrul dezbaterilor parlamentare privind proiectul de reformă administrativ-teritorială.

Deputat: Pentru amalgamarea localităților este nevoie de consens larg al cetățenilorImagine simbol

„În Corlăteni, cu aproximativ 5.000 de locuitori, șase consilieri ar putea decide soarta localității. În Răuțel, șapte consilieri ar decide pentru 4.000 de oameni”, a menționat deputata Partidului Nostru, transmite Știri.md.

Totodată, Elena Grițco a întrebat unde este rolul cetățeanului în cadrul reformei și în ce măsură este respectat principiul consultării reale a comunităților locale. 

„Întrebarea nu vine de la mine, ci de la acești cetățeni din Corlăteni și Răuțel: unde este, în cadrul acestui proiect și al reformei prezentate ieri, rolul cetățeanului care trăiește în acea localitate și care are tot dreptul să decidă cu cine să se amalgameze și cu cine nu?”, a adresat Grițco întrebarea secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu.

Deputata a mai subliniat că rolul consilierilor este important, dar și mai valoros este rolul cetățenilor din aceste localități, deoarece ei încredințează votul de încredere aleșilor locali.

„Această reformă este foarte importantă pentru Republica Moldova, dar pentru adoptarea ei este nevoie de un consens larg. În lipsa acestuia, se pune sub semnul întrebării legitimitatea ei. Care este rolul consultărilor dacă nu se ține cont de avizele instituțiilor și cine decide, de fapt: autorul proiectului sau instituțiile care emit avize?”, a conchis Elena Grițco.

Anterior, secretarul general al Guvernului a explicat că reforma administrativă are la bază profesionalizarea administrațiilor locale, prin crearea unor grupuri specializate pentru audit, achiziții și atragerea proiectelor.

El a subliniat că actuala structură administrativă trebuie regândită, întrucât a fost creată în urmă cu 25 de ani, iar din acest motiv digitalizarea multor procese a rămas în urmă. În opinia sa, administrațiile locale au nevoie de specialiști în achiziții, proiecte, control financiar și audit, acesta fiind modelul spre care trebuie să tindă și Republica Moldova.

Potrivit lui Buzu, procesul de fuzionare voluntară a localităților presupune că administrațiile locale vor negocia o nouă formulă de organizare și vor putea beneficia de stimulente oferite de Guvern.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici