main logo
442

Deputat ACUM, interesat de neeficiența legii care interzice plasticul

Deputatul ACUM Dumitru Alaiba, ales pe circumscripția nr. 51 SUA și Canada, a depus o interpelare la Secretariatul Parlamentului cu privire la legea care interzice sacoșele din plastic.

Deputat ACUM, interesat de neeficiența legii care interzice plasticul

Alaiba cere Legislativului o explicație cu privire la dispariția sancțiunilor din legea elaborată de liberali, dar care este nefuncțională, transmite Știri.md cu referire la Agora.md

Conform datelor, între prima lectură și lectura finală a legii, din document au dispărut sancțiunile aplicate agenților economici care vor continua să vândă pachetele din plastic.

„Textul inițial al proiectelor de legi prevedeau introducerea sancțiunilor pentru utilizarea și comercializarea recipientelor din plastic. Această prevedere nu a ajuns în textul final, fiind eliminată printr-un amendament. Azi am cerut Secretariatului Parlamentului o clarificare pe care o voi comunica public. Să vedem autorul acelui amendament și argumentarea pe care a avut-o”, a scris deputatul pe Facebook. Potrivit lui Alaiba, „o lege nu va funcționa dacă nu va avea un mecanism de penalizare și va fi una pur declarativă”.

Amintim că legea elaborată de PL în 2016 cuprindea un alineat cu privire la amenzile pe care riscau să le încaseze toți agenții economici care continuau să vândă sacoșele. Astfel, persoanele fizice urmau să fie amendate începând cu 5.000 de lei, iar persoanele juridice -  cu 10.000 de lei.

Între prima lectură și lectura finală a legii, această prevedere a dispărut însă. Sancțiunile au trecut din subordinea MAI în cea a Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Cei de la ANPCS spun însă că nu au pârghiile necesare pentru a sancționa cei care încalcă legea.Citiți aici mai detaliat despre cum legea sacoșelor a devenit nefuncțională.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării