Depresia postpartum nu e rușine: Semnale de alarmă pentru mame
Venirea pe lume a unui copil aduce bucurie și emoții intense, dar și o serie de schimbări profunde pentru mamă, atât fizice, cât și emoționale. Specialiștii atrag atenția că această perioadă poate fi dificilă și necesită înțelegere, sprijin și, uneori, intervenție medicală.
Foto: tvrmoldova.mdPotrivit medicului ginecolog-obstetrician Tatiana Rîbac, transformările încep imediat după naștere, în perioada de lăuzie, care durează între 6 și 8 săptămâni, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Este vorba de un șir de evenimente și schimbări în organismul mamei, nu doar fiziologice, dar și psihoemoționale”, a declarat medicul.
Odată cu apariția copilului, mama trece printr-o schimbare majoră de responsabilitate. „Ea devine responsabilă de un nou-născut care nu poate vorbi și trebuie să înțeleagă de ce plânge – dacă îi este foame, frică sau are nevoie de atenție”, subliniază Tatiana Rîbac.
În paralel, organismul trece printr-o „prăbușire hormonală enormă”, care poate duce la anxietate, instabilitate emoțională și tulburări de somn.
Specialiștii fac diferența între stările normale și cele care necesită intervenție. „Trebuie să facem diferență între un proces fiziologic, așa-numitul baby blues, care apare la 7-14 zile după naștere și este o perioadă normală de anxietate”, explică medicul.
Aceste stări sunt frecvent cauzate de lipsa somnului, schimbările hormonale și stresul nașterii. Totuși, dacă simptomele persistă sau se agravează, situația poate indica o problemă mai serioasă.
Printre semnele depresiei postpartum se numără schimbări evidente de comportament, epuizare extremă, lipsa somnului sau fluctuații de greutate.
„Mama spune că nu doarme deloc sau pierde în greutate ori, invers, adaugă mult în greutate”, explică medicul, menționând că, de multe ori, aceste probleme sunt negate.
În astfel de cazuri, este necesară intervenția specialiștilor. „Este nevoie de consultul unui psiholog, iar dacă se confirmă depresia, se implică și medicul psihiatru pentru inițierea tratamentului.”
Potrivit medicului, depresia postpartum poate apărea la orice femeie, indiferent de contextul familial. „Nu este ceva rușinos și nu este ceva strașnic. Orice femeie poate dezvolta această depresie, chiar dacă are sprijinul familiei.”
De aceea, ajutorul celor apropiați este crucial. „Să nu fie rușine să ceară ajutor – fie că este vorba de mers la magazin, îngrijirea copilului sau o simplă pauză.”
Specialistul insistă și asupra presiunii sociale resimțite de mame.
„Nu există mamă rea. Nici cea care nu alăptează, nici cea care insistă să o facă. Orice mamă este cea mai bună pentru copilul ei”, a punctat Tatiana Rîbac.