point Logo
main logo
main logo
277

Delegație europeană la Bălți: Investițiile UE reduc facturile și modernizează școlile

O delegație a Uniunii Europene, condusă de Sven Mikser, raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova, a efectuat o vizită în municipiul Bălți pentru a evalua impactul investițiilor europene asupra dezvoltării locale.

Delegație europeană la Bălți: Investițiile UE reduc facturile și modernizează școlileImagine simbol

Prima oprire a fost la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, unde, în urma unei investiții de aproape un milion de euro, instituția a fost modernizată integral. Lucrările au inclus schimbarea geamurilor, termoizolarea clădirii, reabilitarea acoperișului și instalarea unui sistem de ventilare, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.

„Când ne gândim la viitorul european al R. Moldova, vorbim despre oameni bine pregătiți, cu studii și calificări. Acestea atrag investiții și îmbunătățesc nivelul de trai. Este un pas mic, dar important în direcția corectă”, a declarat Sven Mikser.

Potrivit datelor prezentate, lucrările de eficiență energetică au dus la reducerea consumului anual de energie cu aproximativ 30% și la diminuarea emisiilor de CO2 cu 125 de tone pe an.

Directoarea instituției, Angela Murzac, spune că schimbările sunt vizibile atât pentru profesori, cât și pentru elevi. 

„Condițiile de activitate și de învățare s-au îmbunătățit considerabil. Cel mai important este starea de bine a elevilor în instituția noastră”, a afirmat aceasta.

Elevii confirmă impactul investițiilor.

„Aveam probleme mari cu iluminatul și era greu să mă concentrez. Acum condițiile sunt mult mai bune, inclusiv în blocurile sanitare”, a spus Artiom Sardari, elev în clasa a XI-a.

La rândul său, Ana Bîrsanu a menționat că „școala s-a schimbat foarte mult, iar procesul de învățământ este mai eficient”.

Delegația europeană a vizitat și proiectul rezidențial „Primele Rândunele”, unde aproape 250 de locatari beneficiază de eficiență energetică sporită. Investițiile europene, în valoare de aproape 500.000 de euro, au permis reducerea facturilor la energie cu până la 50%.

Eurodeputatul Sven Mikser s-a declarat impresionat de modul în care sunt valorificate fondurile europene și a încurajat continuarea parcursului european al Republicii Moldova.

„Sunt din Estonia, o țară cu o istorie comună și care a devenit membră a Uniunii Europene nu cu mult timp în urmă. Nu am nicio îndoială că Moldova poate face același lucru și se poate alătura Uniunii într-un viitor apropiat”, a subliniat acesta.

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a mulțumit delegației pentru sprijinul oferit și a subliniat interesul crescut al partenerilor europeni față de dezvoltarea orașului.

„Insist ca la Bălți să vină cât mai mulți oficiali europeni. Degrabă vom avea și alte surprize, ceea ce arată atenția acordată orașului nostru”, a declarat edilul.

Vizita delegației europene va continua pe 2 aprilie la Chișinău, unde oficialii vor avea întrevederi cu reprezentanți ai Parlamentului. Constatările vor fi incluse în raportul anual privind progresele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

nordnews.md
Publicitatea ta poate fi aici