Defrișări ilegale și capcane pentru bursuci, depistate la Dondușeni
În cadrul raziilor săptămânale, inspectorii de mediu din Dondușeni au depistat mai multe încălcări grave ale legislației de mediu, printre care tăierea și sustragerea ilegală a masei lemnoase, precum și vânătoare ilegală.

În fâșia forestieră de protecție gestionată de Primăria Crișcăuți, raionul Dondușeni, inspectorii au descoperit 65 de cioate de arbori din speciile stejar, arțar și cireș, cu diametrele la cioată cuprinse între 13 și 40 cm, tăiați ilegal de persoane necunoscute, transmite Știri.md.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), volumul total al masei lemnoase tăiate ilegal este de 14,333 metri cubi, iar prejudiciul cauzat mediului se ridică la 10.093 de lei.
„Primăriei Crișcăuți i-a fost transmis un demers pentru a întreprinde măsuri eficiente, conform competențelor, în scopul depistării și contracarării cazurilor de tăiere ilegală a vegetației din fondul forestier aflat în gestiunea sa”, menționează inspectorii mediului.
Un alt caz de încălcare a legislației se referă la vânătoare ilegală cu unelte interzise.
Oamenii legii au descoperit capcane metalice instalate la o vizuină de bursuc.
„În urma constatărilor și a materialelor acumulate a fost identificată persoana vinovată de săvârșirea contravenției. Aceasta a fost trasă la răspundere și a fost amendată cu 3.000 de lei”, comunică Inspectoratul pentru Protecția Mediului.