main logo
3497

Deficit de angajați în sectorul public din Moldova. Care este motivul

Piața muncii din Moldova se confruntă în continuare cu o lipsă mare de angajați, mai ales în sectorul public și în domeniile importante pentru economie. La sfârșitul primului trimestru al anului, aproximativ cinci din 100 de locuri de muncă erau vacante, peste o jumătate în instituțiile publice, arată datele Biroului Național de Statistică. Experții vorbesc despre necesitatea majorării sau chiar dublării salariilor în anumite sectoare critice.

Deficit de angajați în sectorul public din Moldova. Care este motivulImagine simbol

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a reușit să plaseze în câmpul muncii aproximativ 7000 de persoane de la începutul anului. Specialista principală a instituției, Ana Neculce, a menționat în cadrul unei emisiuni, că 14% dintre aceste angajări au fost realizate în domenii cu deficit acut de personal, precum sănătatea și educația, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.

Pentru sezonul estival, agenția a lansat în premieră o campanie dedicată tinerilor și studenților. Până în prezent, 35 de subdiviziuni teritoriale ale ANOFM au identificat peste 100 de locuri vacante sezoniere, declarate de 45 de angajatori dispuși să ofere locuri de muncă în perioada verii.

„ANOFM a implementat, în ultima perioadă, o serie de măsuri menite să reducă discrepanțele dintre cerere și ofertă pe piața muncii. Printre aceste măsuri se numără: subvenționarea locurilor de muncă pentru grupurile vulnerabile, crearea și adaptarea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, implementarea echipelor mobile și desfășurarea de programe de formare profesională. Aceste acțiuni reflectă angajamentul ANOFM de a sprijini integrarea persoanelor pe piața muncii și de a răspunde cerințelor angajatorilor. Agenția colaborează activ cu instituții publice și organizații internaționale pentru promovarea locurilor vacante în sectorul public, mai ales în zonele rurale sau economic mai puțin atractive”, susține Ana Neculce. 

Datele recente arată că aproximativ 50% din locurile de muncă vacante sunt în administrația publică, sănătate și învățământ. Expertul în piața muncii și a politicilor sociale, Dorin Vaculovschi, consideră că una dintre cauzele principale este salarizarea necompetitivă din sectorul bugetar, care pierde în fața sectorului privat. De asemenea, reprofilarea profesională, deși utilă pentru unele categorii de șomeri, nu poate fi aplicată eficient în sectoare care necesită formare de lungă durată, cum ar fi medicina sau învățământul.

„În ciuda unei revigorări recente a spiritului antreprenorial, capacitatea sectorului real de a genera locuri de muncă rămâne modestă. De asemenea, fluxul investițiilor străine este limitat, iar crearea de noi întreprinderi este slabă. În consecință, majoritatea locurilor de muncă nou create sunt în sectorul bugetar deficitul de cadre în educație nu este o problemă recentă, iar percepția despre profesia de cadru didactic rămâne negativă”, menționează Dorin Vaculovschi. 

În același timp, potrivit expertului, migrația forței de muncă și scăderea natalității sunt alți factori care influențează negativ evoluția pieței muncii. Salariul mediu brut în Republica Moldova a crescut cu 10,6% față de anul precedent, ajungând la 14.568 de lei în primul trimestru al acestui an, a anunțat Biroul Național de Statistică. În termeni reali, câștigul salarial s-a majorat cu doar 1,7 la sută. Sectorul Tehnologiei și comunicațiilor continuă să ocupe primul loc în clasament, ajungând la 33.819 lei. La polul opus, sectorul agrar înregistrează cel mai mic salariu mediu brut, de doar 9.244 de lei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării