main logo
2109

Declarațiile Asociației Forța Fermierilor în urma protestelor: Bătaie de joc față de oameni

În urma protestului de ieri, 14 august, membrii Asociației „Forța Fermierilor” au venit cu o declarație oficială în care se arată profund indignați de comportamentul „arogant” al reprezentanților Guvernului în legătură cu producătorii agricoli.

Asociația Forța Fermierilor, în urma protestelor: Bătaie de joc

„Propunerea, care ne-a fost transmisă prin intermediul polițiștilor privind înscrierea la audiență la prim-ministru, nu este altceva decât bătaia de joc față de oameni, care hrănesc țara și prin impozitele lor achită salariile demnitarilor de stat, inclusiv cele dublate recent. Este o atitudine față de asociația profesională, care categoric nu poate fi tolerată întru țara cu aspirațiile europene”, spun fermierii, transmite Știri.md

Potrivit reprezentanților Asociației „Forța Fermierilor”, cele două Regulamente privind alocarea compensațiilor și repartizarea motorinei, care au fost aprobate la ultima ședință a Cabinetului de miniștri sub presiunea agricultorilor protestatari, prevăd un sprijin care nu acoperă nici 25% din pierderile fermierilor la culturile de prima grupă.

De asemenea, aceștia menționează că decizia privind alocarea celor 200 de milioane de lei din Fondul de intervenții pentru compensații încă nu există. Totodată, nu se cunoaște când ajunge motorina din România. 

În acest context, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au solicitat o discuție complexă cu prim-ministrul și cu ministrul Agriculturii despre situația actuală pe piața cerealelor și oleaginoaselor.

„Agricultorii, care se confruntă acum cu hărțuirea fără precedent din partea creditorilor și riscă să fie distruși până în octombrie, au vrut să dezbată subiectul introducerii unui moratoriu măcar pentru trei luni la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență. Am vrut să abordăm problema fluidizării transportului cu care se exportă producția agricolă moldovenească și ucraineană prin crearea coridoarelor vamale speciale pentru cereale și oleaginoase autohtone. Am așteptat să fim informați cum stau lucrurile cu accesarea fondurilor europene de compensare a pierderilor agricultorilor în urma războiului, care au fost solicitate de Guvernul nostru cu mare întârziere. Întreruperea dialogului fără nicio explicație nu a fost cea mai bună soluție din partea domnului prim-ministru și a creat o tensiune semnificativă în rândurile agricultorilor, care au așteptat cu totul altceva de la actuala guvernare”, se arată în declarația oficială. 

Fermierii menționează că, în următoarele zile, organizația va întreprinde toate eforturile pentru a avea o discuție cu demnitarii - factori de decizie - privind revendicările agricultorilor.

„Dacă toate tentativele asociației din nou vor fi ignorate, ne rezervăm dreptul să recurgem la alte acțiuni de protest cu tehnica agricolă cu blocarea traseelor naționale. Nu este deloc bine când ai nevoie să blochezi drumuri pentru ca să fii măcar ascultat de cei cărora le plătești salarii, dar fermierii sunt în stare de disperare și nu văd o altă ieșire atunci când Guvernul este surd și mut”, se mai arată în declarație. 

Știri.md amintește că Asociația „Forța Fermierilor”, al cărei director executiv este ex-deputatul Alexandru Slusari, actual membru în Consiliul societății SA Energocom, a organizat ieri, 14 august, un protest de avertizare în fața Guvernului Republicii Moldova. 

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării