De Ziua Diasporei, BNRM organizează expoziția Autori basarabeni în lume
Cu prilejul Zilelor Diasporei 2025, Biblioteca Națională a R. Moldova (BNRM) invită cetățenii să descopere cele mai recente apariții editoriale ale autorilor basarabeni din diasporă, reunite în cadrul expoziției tematice „Autori basarabeni în lume”.

Potrivit organizatorilor, Zilele Diasporei, marcate anual în luna august sub egida Guvernului Republicii Moldova, reprezintă un prilej de consolidare a legăturilor dintre cetățenii plecați peste hotare și țara de origine, transmite Știri.md.
„Expoziția reflectă diversitatea și vitalitatea creației literare basarabene din afara granițelor. Deși răspândiți în toate colțurile lumii, autorii originari din Republica Moldova continuă să-și exprime apartenența la spațiul cultural românesc, păstrând legătura cu identitatea națională și contribuind activ la afirmarea acesteia pe plan internațional”, au menționat reprezentanții BNRM.
Contribuția autorilor din diaspora are un impact considerabil nu doar în plan cultural și social, ci și în promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare. Mai exact, prin intermediul creației lor, aceștia favorizează apropierea dintre culturi, stimulează parteneriatele dintre edituri și organizații profesionale — scriitori, artiști plastici, jurnaliști — și consolidează relațiile culturale bilaterale.
Expoziția este structurată tematic și reunește aproximativ 130 de documente.
Printre exponate se regăsesc volume semnate de autori originari din Republica Moldova, publicate atât la Chișinău, cât și în afara țării: Tatiana Țîbuleac, Olga Căpățînă, Lilia Bicec - Zanardelli, Liliana Corobca, Iurie Bojoncă, Varvara-Valentina Corcodel, Efim Chicu, Alexandra Pitlik-Zacon, Olga Irimciuc, Vasile Ernu, Iurie Cojocaru, Alexandru Popescu ș.a.
Publicul este invitat să viziteze expoziția începând cu 4 august 2025, spațiul expozițional, blocul central, etajul II (str. 31 august 1989, 78 A).