main logo
3329

De Ziua Copiilor, Guvernul organizează un șir de activități culturale

De Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor, Guvernul Republicii Moldova organizează un program special dedicat copiilor și părinților.

De Ziua Copiilor, Guvernul organizează un șir de activități culturaleFoto: imagine simbol

Pe 1 iunie, Reședința de Stat din Condrița se transformă în „Reședința Copiilor”, unde cei mici vor învăța despre reciclare, vor participa la ateliere de plantare, drumeții în pădure și activități educaționale legate de mediu, transmite Știri.md.

Copiii vor avea parte de zone de joacă, spații gastronomice și un concert susținut de Olga Verbițchi și Marej.

Totodată, Ministerul Infrastructurii și Calea Ferată din Moldova lansează „Trenul Copilăriei” – o călătorie simbolică pentru cei mai tineri pasageri.

Ministerul Energiei organizează o vizită la Termoelectrica, iar Ministerul Apărării va desfășura activități și competiții pentru copii la poligonul din Cahul.

Evenimentele marchează o zi dedicată copilăriei și se desfășoară în mai multe locații din țară, în sprijinul educației, distracției și implicării celor mici.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării