main logo
11454

De la un magazin de cartier la exporturi în UE: Istoria unui antreprenor

Acum trei decenii, Simion Ursu deschidea un mic magazin alimentar într-un cartier din Chișinău. Nu își imagina atunci că produsele dezvoltate sub viziunea sa vor ajunge, peste ani, pe rafturile magazinelor din România, Franța, Italia și Lituania.

De la un magazin de cartier la exporturi în UE: Istoria unui antreprenorImagine simbol

Câțiva ani mai târziu, antreprenorul a făcut pasul spre producție, achiziționând o afacere în România, devenind unicul producător de borș acru din această țară. Întreaga producție era însă realizată la Chișinău, transmite Știri.md cu referire la agromedia.md.

De-a lungul anilor, gama de produse s-a diversificat. Astăzi, compania produce, pe lângă borșul acru, popcorn pentru microunde, cipsuri și ambalaje de carton. Peste 80% din producție este destinată exportului, iar cifra de afaceri pe piețele externe a depășit anul trecut 46,7 milioane de lei.

„Popcornul pentru microunde este unul dintre produsele noastre de bază și este prezent în multe țări europene. De fapt, ar fi mai simplu să enumerăm unde nu îl exportăm”, a explicat Alina Munteanu, parteneră de afaceri și directoare comercială.

Compania are o capacitate de producție de peste 6.000 m2, utilaje moderne și o echipă specializată. Pentru Simion Ursu, respectarea standardelor europene a fost esențială pentru a pătrunde pe piața UE.

Exporturile sunt direcționate în proporție de 50% spre România, 30% spre Franța, iar câte 10% în Italia și Lituania.

„Am lucrat foarte mult asupra ambalajului și asupra standardelor pentru a ne alinia pe piața europeană. Acum avem un succes bun și un nume în UE”, a adăugat Alina Munteanu.

Reprezentanții companiei afirmă că transformarea afacerii nu ar fi fost posibilă în același ritm fără sprijin extern.

„Beneficiem de granturi și creditări mai ieftine, ceea ce ne permite să ne modernizăm constant și să creștem competitivitatea”, a menționat Alina Munteanu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării