De ce Plahotniuc nu se prezintă la ședințele de judecată? Răspunsul avocatului său
După o nouă ședință de judecată în care au fost audiați alți șase martori în dosarul lui Vladimir Plahotniuc, avocatul său, Lucian Rogac, a venit cu unele declarații de presă.
Colaj: Știri.mdAcesta a menționat că, până în momentul de față, Plahotniuc nu se poate prezenta la ședințele de judecată pentru că „este lipsit la dreptul de o apărare efectivă prin condițiile în care se află și este impus să aleagă între participarea la ședințe și studierea, verificarea materialelor dosarului”, transmite Știri.md.
„Ritmul alert în care merge dosarul pentru noi este un simbol că dosarul are o conotație politică. Mai mult, vreau să precizez că domnul Plahotniuc are un termen extrem de limitat pentru a lua cunoștință cu materialele cauzei, date fiind condițiile temporale și lipsa condițiilor tehnice și informaționale, lipsa de informații. Este impus să acționeze în limitele strânse pe care le are. În comparație cu acuzarea, care a avut mai mult de un deceniu pentru a acumula materialele cauzei, în grupurile de lucru au făcut parte mai mult de 100 de ofițeri de urmărire penală și investigație și iată apare el, în timp limitat, în izolator. În același timp nu are acces la persoane, la informații, are limitate apelurile telefonice și preferă să le utilizeze pentru familie, avocați”, a declarat Rogac.
Totodată, avocatul a menționat că doar în câteva ședințe de judecată au fost audiați 39 de martori din 51 anunțați în rechizitoriu.
„Ritmul este foarte alert și rapid, și aceasta încă o dată denotă substratul politic al acestui dosar. Considerăm că acest dosar nici nu se intenționează să se examineze într-un mod corect, just, echilibrat și în conformitate cu toate standardele. Ritmul alert, bănuim noi, este comanda politicului”, a mai declarat Lucian Rogac.
Într-un final, avocatul a menționat că va face demersurile necesare pentu a demonstra „încălcările care au loc în acest proces și a demonstra nevinovăția clientului”.
De menționat că fostul lider democrat a fost extrădat din Grecia la 25 septembrie 2025, după mai bine de șase ani de la plecarea sa din Republica Moldova. A fost adus pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău și transportat sub escortă la penitenciar.
Plahotniuc este cercetat în mai multe dosare de rezonanță, fiind acuzat de constituirea și conducerea unui grup criminal organizat, spălare de bani și escrocherie.