main logo
437

De ce nu circulă troleibuzele turistice prin Chișinău

Proiectul lansării unor linii de troleibuz care să conecteze mai multe atracții turistice din Chișinău a intrat pe linie moartă.

De ce nu circulă troleibuzele turistice prin Chișinău

Inițiativa a fost anunțată în luna mai, de către Asociația Națională pentru Turism Receptor, și urma să fie implementată din iulie.

În zile de odihnă, troleibuzele turistice, cu ghizi la bord, urmau să pornească de la Aeroport și să se deplaseze pe un itinerar cu monumente arhitecturale și alte destinații turistice.

Solicitată  de IPN, Natalia Țurcanu, directorul executiv al ANTRIM, a spus că proiectul nu a putut fi implementat întrucât Consiliul municipal Chișinău nu a ajuns să examineze și să aprobe un tarif pentru prestarea acestui serviciu.

„Vânzarea de bilete pentru turiști nu este posibilă în acest  moment. Există taxa de călătorie cu troleibuzul, care este doi lei, și sunt categoriile de oameni care beneficiază de călătorii gratuite. Altceva nu e prevăzut. Astfel, tururile nu pot fi nici gratuite pentru turiști, nici cu plată”, a explicat Natalia Țurcanu.

Directorul executiv al ANTRIM spune că, după alegerile din toamnă, noii componențe a CMC îi va fi înaintat repetat proiectul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării