De ce drepturi beneficiază femeile însărcinate la locul de muncă
Conform Codului Muncii, femeile însărcinate din Moldova beneficiază de drepturi speciale.
Imagine simbolCând trebuie să anunți angajatorul că ești însărcinată
Potrivit unui răspuns oferit de reprezentanții Ministerul Muncii și Protecției Sociale la solicitarea diez.md, Codul Muncii nu precizează momentul exact în care femeia trebuie să-și informeze angajatorul cu privire la sarcina sa. Este important doar ca această informație să fie comunicată angajatorului în scris, prin prezentarea unui certificat de la medicul ginecolog/de familie care să confirme înregistrarea femeii însărcinate. Termenul recomandat pentru înregistrare este până în săptămâna a 12-a de sarcină, transmite Știri.md.
Cum se acordă concediul și indemnizațiile
Atunci când o femeie însărcinată se înregistrează la policlinică, informațiile respective sunt transmise automat către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). După aceea, femeia poate beneficia de indemnizații pentru sarcină, naștere și creșterea copilului, precum și de concedii speciale.
Este posibil să te angajezi în timpul sarcinii?
În timpul sarcinii, este posibil să te angajezi, iar angajatorul nu poate refuza o candidată pe motivul sarcinii. Alte motive de refuz trebuie justificate în scris în termen de cinci zile.
Valoarea indemnizațiilor în cazul angajării în timpul sarcinii se va calcula pe baza venitului mediu din ultimele 12 luni. Dacă în ultimele 12 luni femeia nu a avut venituri oficiale, pentru calcul se poate lua în considerare o perioadă anterioară.
Cu toate acestea, dacă soțul femeii însărcinate câștigă mai mult, indemnizațiile pot fi calculate pe baza venitului său.
Ce drepturi au femeile însărcinate la locul de muncă
# O femeie însărcinată nu poate fi refuzată la angajare pe motivul sarcinii. Refuzul din alte motive trebuie motivat în scris în termen de cinci zile. Un refuz nejustificat poate fi contestat în instanță.
# Perioada de probă nu se aplică femeilor însărcinate.
# Femeile însărcinate nu pot fi concediate. Excepție fac lichidarea întreprinderii sau încălcarea gravă a disciplinei muncii.
# Femeia însărcinată are dreptul la reducerea programului de lucru zilnic sau săptămânal din motive medicale. Salariul trebuie să fie proporțional cu orele lucrate.
# O femeie însărcinată poate merge în deplasare doar cu acordul ei scris și doar dacă nu există o interdicție medicală.
# O femeie însărcinată poate lucra în tura de noapte, în weekenduri și de sărbătorile legale numai din proprie inițiativă și cu permisiunea medicului.
# Munca suplimentară a femeilor însărcinate este interzisă.
# Dacă funcția prezintă riscuri pentru sarcină, angajatorul trebuie să modifice condițiile de muncă sau să transfere femeia la o altă funcție, păstrându-i salariul anterior. Dacă nu este posibilă ușurarea condițiilor de muncă, femeia însărcinată este eliberată de la muncă, cu păstrarea salariului.
# Femeile însărcinate pot să se prezinte la controalele prenatale la medic în timpul programului de lucru, fără a fi nevoite să recupereze orele.