227
0
De 1 iunie, accesul copiilor la Grădina zoologică va fi gratuit
227
0

De 1 iunie, accesul copiilor la Grădina zoologică va fi gratuit. Anunţul a fost făcut astăzi de primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, care a adăugat că tot atunci acolo va fi inaugurată şi o "Curte Rurală" în care micuţii vor putea mângâia animale domestice.

Foto: moldpres.md

Potrivit sursei citate, tot pe 1 iunie va fi inaugurat şi primul SkatePark din Moldova, dar şi parcul Valea Trandafirilor în care recent au fost finisate lucrările de reparaţie, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

În ședința de astăzi a primăriei, edilul interimar le-a cerut pretorilor, dar şi şefilor de direcţie ca sărbătoarea copiilor să le aparţină doar lor. ”Rog ca sărbătoarea copiilor să fie fără discursuri ale oficialilor şi acest lucru trebuie să fie valabil şi pentru ultimul sunet de clopoțel”, a opinat Codreanu.

Solicitat de Moldpres, directorul adjunct al Grădinii zoologice, Sergiu Pânzari a menţionat că "Curtea Rurală" este amplasată chiar la intrarea în instituție. El a specificat că ideea a fost preluată din străinătate, unde există de mulţi ani astfel de spaţii pentru copii. 

"În această "Curte Rurală" vor fi animale obişnuite cu oamenii şi care nu sunt pretenţioase. Copiii şi adulţii vor putea să le hrănească din mână, să le mângâie şi chiar să le îmbrăţişeze. 

În Curtea Rurală vor fi capre, iepuri, păsări, hamsteri şi un măgăruş. Pentru accesul în Curtea Rurală nu vor fi percepute taxe suplimentare. Singura condiţie este ca vizitatorii să nu hrănească animalele cu mâncare adusă de acasă”, a spus Pânzari.

El a adăugat că o altă atracţie a Curţii va fi şi puiul de cămilă care a venit pe lume în primăvara curentă.

Colecţia Grădinii zoologice numără în prezent peste 1.600 de animale. În jur de 300 de mii de oameni trec anual pragul parcului Zoo din Chişinău.

Citește și
article image
Surprize, zâmbete și emoții pure de 1 iunie la Aeroportul...
0
311
article image
Ziua Internațională a Copilului: Unde să mergi de 1 iunie
0
1998