main logo
796

Date oficiale: Două persoane au ajuns la spital cu hipotermie

Doi bărbați în vârstă de 59 și 56 de ani au avut nevoie de îngrijirea medicilor de la ambulanţă după ce au suferit hipotermie de gradul întâi.

Date oficiale: Două persoane au ajuns la spital cu hipotermie

Solicitat de agenție, purtătorul de cuvânt al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Diana Blănaru, a menţionat că cele două cazuri au fost înregistrate în ultimele zile în raioanele Cantemir și Ceadîr-Lunga, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

„Pacienții, doi bărbați în vârstă de 59 și 56 de ani, au fost găsiți la domiciliu cu hipotermie de gradul întâi. După acordarea asistenței medicale de urgență, aceştia au fost transportați la spital”, a spus sursa citată.

Conform datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă, în ultimele 24 de ore din cauza poleiului format pe drumurile naționale, au avut loc mai multe accidente rutiere în raioanele Orhei, Strășeni, Ialoveni, Criuleni și municipiile Chișinău și Comrat. În această perioadă medicii de pe ambulanţă au intervenit pentru 14 pacienți traumatizați.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării