main logo
1180

Daniel Vodă, despre Ziua Victoriei: Nimeni nu interzice nimic

La întrebarea privind posibilele amenzi pentru purtarea Panglicii Sfântului Gheorghe în acest an, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a subliniat că „există legislație și toată lumea trebuie să o respecte”.

Daniel Vodă, despre Ziua Victoriei: Nimeni nu interzice nimicFoto: point.md

Totodată, Vodă a făcut apel la păstrarea respectului față de memoria strămoșilor și la evitarea transformării zilei de 9 mai într-o oportunitate de lansare a unor speculații politice. El a subliniat în cadrul emisiunii „Teritoriul Libertății” cu Lilia Burakovski că în Moldova nimeni nu limitează dreptul la marșuri pașnice, însă a amintit despre necesitatea respectării legii, transmite Știri.md cu referire la point.md.

„Sunt întristat de faptul că 9 mai, ziua pe care străbunicii noștri, îmi amintesc din poveștile bunicului meu, care povestea despre cum vorbeau oamenii care au fost în război, care nu pomenesc acest război, care doar își amintesc această tragedie imensă, această zi a victoriei lumii a devenit un instrument pentru discuții geopolitice sau chiar pentru falsificarea istoriei. Guvernul Moldovei, instituțiile de stat nu interzic nimănui nimic, așa cum se scrie în canalele de Telegram. În țara noastră, țară liberă, nimeni nu interzice nimic”, a declarat el.

Vodă a mai anunțat că conducerea țării va participa la programul evenimentelor dedicate zilei de 9 mai.

„Pot să anunț că ziua de 9 mai va începe cu participarea conducerii țării, președinta, prim-ministrul, președintele Parlamentului, la programul care va avea loc la Memorial. Vor fi declarații oficiale, va fi gardă de onoare. Nimeni nu interzice nimănui nimic.

Pe 9 mai, oamenii vor veni liniștiți la Memorial, vor aduce liliac la focul veșnic, oamenii vor merge liniștiți în Piața Marii Adunări Naționale și vor putea să se bucure împreună de pace în acest oraș european. (…) În sate și în alte orașe ale țării noastre vor avea loc multe evenimente. Vreau ca toți să fie uniți în demnitatea memoriei, să fie la înălțimea acestei demnități și să își amintească că și cei de o parte și cei de cealaltă parte sunt pentru pace, toți sunt pentru Moldova, pentru cerul liniștit”, a spus Vodă.

Cât despre Panglica Sfântului Gheorghe, purtătorul de cuvânt al Guvernului a lăsat să se înțeleagă că în anul curent vor fi aplicate amenzi pentru purtarea ei, întrucât acest lucru este prevăzut de legislația în vigoare.

„Există legislație și toată lumea trebuie să o respecte. (…) În afara jocurilor politice sunt autoritățile de aplicare a legii, care știu ce trebuie să facă, cum să ajute oamenii pentru ca toți să desfășoare marșurile într-un mod corect. (…) Cel mai important este să existe respect față de această sărbătoare și față de simbolistica ce face agitație pentru război... adică să sărbătorim ce? Pe mormintele strămoșilor noștri? Mi se pare că este incorect. Eu am încredere în înțelepciunea jucătorilor politici responsabili, care trebuie să-și amintească că este important să păstreze poporul unit”, a spus Vodă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării